Una bucată neamţ lucra la o firmă mare, cu şefi mulţi, pe un salariu bun, prestând un serviciu nemaipomenit: dădea oameni afară. Muncea omul din greu până la ultima lovitură, dar rezultatul final era întotdeauna: "X, Y, Z trebuie scutiţi de programul de 8 ore al firmei". Timp de 5 ani neamţul nostru a dus o prospera activitate în urma căreia punea biştari la şosetă şi schimba maşinile cu aceiaşi viteză cu care erau eliberaţi alţi angajaţi de muncă şi salariu. Cu aceeaşi viteză s-a dus şi faima lui în firmă. Prezenţa lui în fiecare filială a firmei se făcea brusc remarcată. După 5 ani numărul roşiilor aruncate în direcţia lui crescuse deja peste valoarea neglijabilă, iar dansurile ce trebuiau prestate în faţa şefilor începuseră să îl irite. Ce poate face neamţul nostru atunci? Îşi deschide propria lui firmă, alege angajaţii din rândul studenţilor, îi plăteşte mai bine decât alţi angajatori, pleacă în Austria împreună cu angajaţii (în interes de serviciu), le plăteşte cazarea şi toate consumaţiile şi se intoxica cu alcool în fiecare seară. Rezultatul fiind 0, adică: câştig - cheltuieli = 0. Dar neamţul nostru este fericit pentru că oamenii se bucură când îl văd.
Is this a happy-ending story?
