duminică, 31 august 2008

Shape of my heart

Am o mică problemă cu discuţiile de dragul de a ne contrazicem şi dorinţa aprinsă de a fi campion absolut al jocurilor de societate. Dar am o vagă impresie că nu's chiar singură pe lume:


şi daca tot vorbeam de young Feyd-Rautha Harkonnen:

vineri, 29 august 2008

Timpul măsurat în calendar

Dacă îmi trebuie o anumită zi liberă de la muncă, trebuie să anunţ cu două săptămâni înainte. Dacă vreau concediu cu patru. Dacă vreau să mă mut trebuie să-l anunţ pe proprietar cu trei luni înainte. Şi ca să vin acasă de sărbători mi-am căutat bilet cu şase luni înainte. Singura scăpare care i se mai oferă spontaneităţii este minciuna oficial îmbrăţişată: "sunt bolnavă!". Prea bolnavă că să mă duc la muncă sau la examene. Da! Am fost la doctor şi mi-a prescris o vacanţă.

Clar lucru: trebuie să mă obişnuiesc să mint. Şi dacă reuşesc să diger şi să asimilez varianta asta o să vă întrec pe toţi. Poate de'asta îmi vine atât de greu.

Boabe de cafea

... scrie pe tricoul meu de muncă vara asta.

Colegele mele de muncă arată de parcă s-au angajat aici pt că au eşuat într-o carieră de modeling, preponderent blonde. Perfect firesc, doar suntem în Nemţia. În primele zile de muncă se distrau pe seama mea. Parcă eram din nou în generală. Într-o zi am venit la muncă cu floricele lipite pe unghii (un alt hobby). Avem o imagine de păstrat, iar unghii colorate nu se admit. Dar... s-a întâmplat... Deşi am primit observaţii, Pamela (blondă, 1.80, nu glumesc) le-a găsit adorabile. Am început o discuţie aprinsă despre unde, cât, bla bla bla. Iar a doua zi Pamela se lăuda cu propriile floricele pe unghii (ea n-a primit observaţii). Brusc mă integrez foarte bine. Secretul constă doar în câteva floricele.

Trecând peste colectiv, am fost extrem de surprinsă când l-am remarcat pe Moş Crăciun printre clienţi. În fiecare zi comandă un Chai-Tea-Latte din ceai verde. Cu toată blândeţea din lume menţionează că vrea laptele cât se poate de cald şi praful bine amestecat. Şi ca orice alt client, este încântat că a fost remarcat.

Schwarzwald... adică, Munţii Padurea Neagră

Îmi citesc şi mie blogul doi oameni şi s-au trezit amândoi să comenteze că îmi neglijez blogul în favoarea forumului de gagici pe unde ard gazul pe net. Şi anume n-am pus poze şi aici. Motivul este unul foarte serios. Aveam de gând să fac o selecţie mai deosebită pentru blog, dar... lene...

Am fost un week-end în Schwarzwald! A fost frumos! Am mers 20km pe zi (adică 20x2, că week-endul are 2 zile la mine). S-ar fi putut mai mult dar nu suntem noi aşa ambiţioşi. E uimitor câte avantaje există într-un grup restrâns: nimeni nu se miorlăie, nimeni nu face figuri, nimeni nu sâcâie, nimeni nu crede că mai bine făceam altceva... Parfum!

Pentru reuşitele artistice primeşte aplauze telefonul meu şi aparatul foto amator de amator al mult prea talentatului meu Viking.

schwarzwald

schwarzwald

schwarzwald

schwarzwald

schwarzwald

schwarzwald

schwarzwald

schwarzwald

schwarzwald

schwarzwald

schwarzwald

schwarzwald

schwarzwald

schwarzwald

schwarzwald

schwarzwald

schwarzwald

Şi drumeţia noastră s-a încheiat într-un orăşel pe nume Freudenstadt, care se poate lăuda cu această fântână în mijlocul unui părculeţ. E pe bune! Făcută să te plimbi prin ea. Deşi am fost acolo, imaginea asta e destul de impresionantă într-o zi de vară, locuind la mansardă în timp ce citesc Dune.
schwarzwald

(mi-am adus aminte de ce nu vroiam sa pun aceleasi poze: trebuia un format mai mic. dar... cine remarca acest mic detaliu.)

sâmbătă, 9 august 2008

Mein Herz Brent

Uzinele Daimler se întind într-o parte a oraşului pe trei staţii de tren/metrou - numit S-Bahn. Majoritatea călătorilor din acel S1 merg acolo la muncă. Şi cum am coborât eu voioasa din S-Bahn la prima dintre acele staţii constat că mă aflu într-o turmă de oameni care mărşăluiau hotărâţi spre poarta uzinei. Urechile mele erau acoperite de viorile din "Mein Herz brent" iar paşii lor se potriveau perfect pe melodie. Groaznică imagine. Nu, eu nu sunt cu voi.