Pretender

"...
I'm the voice inside your head
You refuse to hear
I'm the face that you have to face
Mirrored in your stare
I'm what's left, I'm what's right
I'm the enemy
I'm the hand that will take you down
Bring you to your knees

So who are you?
Yeah, who are you?
Yeah, who are you?
Yeah, who are you?
..."

Alternative feminine

Am citit de curând un articol care povestea cum că emanciparea femeilor le-a făcut nefericite. Se pare că miracolul emancipării le-a împovărat cu obligaţia de a avea o carieră, iar femeile sunt defapt mai fericite când fac mâncare, curăţenie, au grija de copii. De asemenea este bine cunoscut cât a crescut rata divorţurilor, cât a căzut familia din priorităţile fiecăruia şi cât de puţină atenţie primeşte copilul din partea părinţilor în ziua de azi.

Cariera e o formă modernă de sclavie, din câte am auzit. Cine n-are viaţă particulară se mândreşte că are o extraordinară carieră. Frumos, nu?

Acum cine are la îndemână o statistică care arată cât de fericite erau femeile pre-emancipare? Da, am înţeles că erau mai fericite să spele geamurile cu petrol şi să măture toată curte... whatever... Dar îmi spune cineva cât de fericite erau atunci când o luau pe coajă pentru că au ars mâncarea, sau pentru că au fabricat doar purtători de estrogen şi nici unul de testosteron? Divorţul nu era la modă. Poate e prea la moda acum, dar câţi au rămas în căsătoriţi doar pentru că nu se cuvenea să divorţezi? Trebuie să fi fost o viaţă cu adevărat fericită, nu? Ce povară este libertatea!

Păcat că aşa puţini dintre noi sunt capabili să îşi găsească jumătatea şi să se bucure de viaţa particulară. Dar pentru restul... măcar există alternative.

Don't bullshit me!

Ambalaje

Trăim în secolul comunicaţiei, internetului, al consumului, al E-urilor şi al ambalajelor. Japonezi sunt de vină. Ei au început cu arta împachetatul şi turma s-a luat după ei. Bucăţica cu bucăţica totul este împachetat. Totul trebuie să corespundă normelor de igena, pentru a proteja E-urile din bucăţele. Aşa era, nu? Apoi totul trebuie să fie colorat, să iasă în evidenţa, să atragă privirile cumpărătorului. Altfel degeaba s-au chinui să facă aşa multe şi bogate, că nu le vrea nimeni. Chiar şi măcelarul împachetează carnea proaspăt tăiată într-o hârtie, apoi o pungă şi lipeşte peste o etichetă. Când bucăţelele individual împachetate ajung în mâna cumpărătorului, acesta are nevoie de un alt ambalaj ca să le adune şi să te mute din căruciorul de cumpărături în maşină, şi apoi din maşină în bucătărie. Apoi toate acele ambalaje apucă să fie rupte, sfâşiate, smotocite, şi adunate fără conţinut într-un alt abalaj. Şi dacă trăieşti în Germania ambalajele ajung să se transforme, fie în alte ambalaje fie în scrum; dacă trăieşti în România se vor intanli cu toate într-un loc special; iar dacă eşti în India, atunci ambalajele îţi vor decora trotoarele.

Dar ambalajele ne ajută să nu ne murdărim pe mâini, să punem la păstrare, să alegem. Ambalajele ne fac viaţă mai uşoară. Noi iubim ambalajele. Eh? Care îşi doreşte să fie un ambalaj?