vineri, 5 noiembrie 2010

Marele Câştigător

şi ar fi dormit mult şi bine blogul meu, dar întâmplarea face să-mi fi fost dor de el azi..

Să zicem că din "motive personale" am ajuns să urmăresc un anumit Reality-Show, anume "Marele Câştigător" de la Antena 1. Să menţionam că eu tv n-am şi că defapt am vânat orice informaţie s-a postat pe site-ul show-ului. Am încercat să găsesc şi surse de informaţii / comentarii / blogguri sau miştouri altele decât cele oferite de organizatori, dar... ori emisiunea nu prea are audienţă, ori titlul emisiunii face reperarea dificilă => găsit nema. N-ar fi chiar prima emisiune de genul pe care am urmărit-o, dar nu pot să zic că le apreciez foarte mult. Asta pentru că un Reality-Show se încadrează la secţia "divertisment". Adică constă în adunat un grup de indivizi dispuşi să fie penibili în public, pentru a amuza oamenii care din lipsă de satisfacţii personale se plictisesc acasă. Cheia de succes a unui Reality-Show fiind catititatea de imbecilităţii pe care organizatorii reuşesc să le fabrice pe seama penibililor, fie prin provocare, fie prin post-editare video, şi neapărat: cu un aport minim de informaţii utile.

Cum ziceam, emisiunea asta am vânat-o dintr-un "motiv personal", motiv pe care am foarte rar ocazia îl văd şi chiar m-am bucurat foarte mult că îl pot vedea bâţâindu-se pe monitorul meu. Iniţial mi-am făcut griji că motivul îşi va mânca ficatul pe acolo, dar am zis fie... poate o să îi prindă bine. Pentru o cauză nobilă merită chiar să fi penibil la tv. Apoi încet încet începusem să fiu chiar entuziasmată de idee. Să explicăm! "Marele Câştigător" şi-a selectat victimele din rândul obezilor. Nu ştiu exact unde se trage linia între gras, supraponderal şi obez. Undeva pe acolo. Cred că i-au ales pe cei mai mari dintre uriaşi, dar care încă se mai pot mişca şi încă mai pot să zâmbească... ca să nu aibe telespectatorii coşmaruri, că după aia nu se mai uită nimeni la emisiune. În România în care activitatiile sportive nu sunt accesibile oricui şi cine n-are cola în frigider e un amărât, iniţiativă nu-i rea deloc. Dintre toate pretexele găsite de tiparul ăsta de eminisuni pentru a sechestra un grup de oameni, pretextul ăsta mi s-a părut cel mai sănătos. În acest caz particular, izolarea şi munca într-o echipă cu aceleaşi probleme n-are cum să facă mai rău (cred). Parcă şi eliminarea, un pic de competiţie, nu strică. Probele erau niţel stupide, dar ce contează dacă aşa îi puneau să transpire. Ba chiar, printre comentariile apărute iniţial pe site se arătau alte persoane motivate de emisiune să înceapă şi ei o viaţă mai sănătoasă. Ce poţi dorii mai mult?

Dar... nu! Nu a fost să fie. N-a durat mult până tot show-ul s-a întors la penibilitatea oricărui alt Reality-Show.

Din puţinul care se vede oamenii ăştia chiar s-au ocupat de concurenţii. Dar nu, emisiunea nu arată nimic despre efortul pozitiv care s-a făcut pentru ei. Despre cum au ajuns ei exact în situaţia asta, despre ce / cum a fost aplicat, cum au reacţionat, unde au fost greutăţile. Poate fi luat ca un studiu practic pe 20 de cazuri, nu? În schimb emisunea insistă pe "cum resistă concurenţii stresului de a se suporta unii pe alţii, obligaţi fiind să convietuieasca." Am încercat să postez un comentariu conţinând textul de mai sus pe site-ul emisiunii, dar... supriza?!: criticile la adresa emisiunii nu sunt postate. Nu cumva să trezim oamenii din prostie! Nu! Televiziunea e făcută să promoveze prostia, caţele, superficialitatea şi orice duce lispsa de informaţii sau calitate. Orice insultă la adresă concurenţilor este binevenită, orice comentariu inutil sau tentativă de intimidare e postată, dar să nu spuneţi cumva că emisiunea e naşpa. Să fac totuşi confesiunea că după ce nu am reuşit să critic emisiunea, am trecut la criticat persoanele care fac jocul organizatorilor şi postează mesaje de mahala. Asta e admis, mi s-au postat mesajele. Reacţia, evident, a fost de a mi se spune mai mult sau mai puţin că pentru asta se uită ei la emisiune şi că dacă nu-mi place să nu mai întru pe site. Relativ logic şi corect. Dacă aş fi fost pasionată de psihologie aş fi continuat mesajele ca să văd ce ecou generează fiecare mesaj. Dar mi-am pierdut interesul şi am recurs la blog ca să îmi debitez în linişte punctul de vedere.

Lăsând lipsă de calitate a emisiunii la o parte... acei 20 de oameni au primit totuşi o mână de ajutor. Că unii au primit-o, unii s-au fentat singuri e altă poveste. Dar au avut acces la informaţii, oameni calificaţi, aparate şi metode, care în general costă bani şi... exact, ştiam eu: voinţa. Unii nu au nici una nici cealaltă. Eu nu am avut niciodată asemenea probleme cu greutatea. Dar am o bolă cronică numită "lene", cu care mă lupt continuu şi am fost o persoană relativ sedentară până acum un an. Acum un an am început să îmi fac timp pentru mişcare fizică şi am descoperit ca sunt mai liberă. Pentru că atunci când nu eşti într-o condiţie fizică bună e că şi cum ai avea cătuşe la mâini şi la picioare, propria ta lene te ţine într-o închisoare. Dacă aceşti 20 de oameni au gustat din acea libertate, şi au văzut că se poate, sper să le fie frică în viitor de fiecare shaorma din aproprierea lor şi de fiecare zi în care i-a prins lenea. Sper să le fie frică că ajung la loc în propria închisoare. Atât de frică, încât îşi vor creşte copiii sănătos şi vor ajunge la adânci bătrâneţe să alerge după nepotei.