Talente

Fericirea este un talent. Nu mi-e foarte clar daca ne nastem fiecare cu ce talente pica la zar, sau creste ca o bacterie pe un suport gol. Dar cum unii se pricep la balet iar altii mai deloc, asa si unii sunt fericiti din orice iar altii nici in ruptul capului. Nu pare sa tina cont de alte caracteristici. Nu remarc nici o tendinta de a fi mai mult sau mai putin fericit printe cel mai insatiri, sau cei sclipitori, nici macar cei mai credinciosi. Cum se exerseaza talentul asta, mi-e si mai neclar.

Dacă aş fi avut şi eu...

Da, ok, toţi am dus lipsă de câte ceva. Dar până la urmă fiecare se descurcă cum poate cu, ce are. Că X a avut şi tu nu, nu te ajută foarte tare. Până la urmă X, cu ce a avut el, a plecat de la A şi a ajuns la B. Tu, cu ce ai avut tu, ai plecat de la C şi încă eşti tot acolo. N-a zis nimeni ca trebuie să ajungi undeva anume. Distanţa e o măsură relativa la punctul de plecare, indiferent despre care punct de plecare vorbim.

Poţi să înşiri acele lipsuri ca scuze pentru eşecuri sau nerealizări, sau poţi le priveşti ca o provocare. Pentru că oamenii care realizează ceva mai mult decât majoritatea sunt oamenii care ştiu ce vor (măcar pe termen scurt) şi nu se opresc doar pentru că le lipsesc una alta. Iar cei care rămân doar la a-şi plânge de milă cel mai probabil ajung nişte lepre.

Aşa-i că-s bună la teorie?

Later Edited: Altii care o spun mai bine: Every successful case is a special case

Project Start: Conversaţii cu prietenii mei imaginari

Intoducere tag: "conversaţii cu prietenii mei imaginari".

Eu am numai prieteni frumoşi, destepţi, educaţi, talentaţi în toate privinţele... Totul la superlativ. Sunt nişte oameni atat de perfecţi, că nu ai ce să critici. Dar mă gândesc că dacă s-ar întâmpla să nu fie aşa... ar fi îngrozitor. Cum ar fi dacă unul ar face o greşeală? În laşi în ale lui sau încerci să îi explici că o cam dă în bară? Dar dacă te întreabă ce părere ai? Îi spui adevărul sau ce vrea să audă? Ar fi urât şi s-ar putea supăra dacă nu-i de bine şi la următorul eveniment asemănător aş sta şi m-aş uita cum o dă acel prieten în bară îl loc să zic ceva pentru că n-are sens să te bagi şi pică pe tine şi... fie, cum spuneam. Nu e cazul pt că toţi prietenii mei sunt perfecţi. Dar dacă unii pot scrie numai poveşti care se termină cu bine, zic eu aşa că eu pot să debitez pe blog că aş punea spune ceva şi acel imaginar prieten chiar ar înţelege şi n-ar fi lezat în orgoliu, doar pentru că până la urmă nici eu nu sunt perfectă.

Io zic că mă ţine câteva posturi... zic eu aşa...

Dreptul la opinie

Eu nu's chiar cel harnic şi ordonat 'copil'. Încerc, dar nu prea îmi
iese. Una dintre activităţile care chiar nu-mi ies este să-mi
pregătesc micul dejun singură de acasă. Nu-i chiar o problemă, că se
poate cumpăra în drum spre muncă. Dacă încerc să fiu cuminte şi să nu
îmi iau gogoaşă cu ciocolată, aleg un sandwich / 'belegte brotchen'
(să îmi zică şi mie careva cum îi în ro). Ăl cu roşii şi mozzarella
îmi place mult. E o derivaţie de la caprese. Ştiţi? Salată de roşii cu
mozzarella!? E foarte bună. Doar cu un pic de busuioc şi în funcţie de
cantitatea de ulei de măsline, e chiar sănătoasă. Se poate cumpără
pâinica asta cam peste tot. Atâta doar că au început să o înece în
maioneză. Defapt toate celelalte pâinici sunt înecate în maioneză. Aşa
am descoperit-o pe asta. "Aveţi ceva şi fără maioneză?" / "Doar roşii
cu brânză" / "Perfect, foarte gustoasă." Acum se pare că se vând mai
bine dacă au maioneză şi astea. O porcărie, evident. Aşa păţesc când
opinia generală e pe dos faţă de a mea. Dacă gloată vrea înecat în
maioneză, asta se vinde. Şi n-ar fi singurul subiect pe care opinia
generală diferă faţă de a mea. Ar mai fi ăla cu energia nucleară,
câini comunitari din Bucureşti, relaţiile dintre români şi maghiarii
din Transilvania... Defapt, dacă stau să mă gândesc, opinia generală o
dă în bară major. Nu's care a avut ideea asta inteligentă că toată
lumea are dreptul la opinie. Poate n-ar fi rău dacă fiecare ar trebui
să câştige dreptul ăsta înainte să deschidă gura.
"Pe ce subiect doriţi să vă exprimaţi?"
"Energie nucleară, vă rog!"
"Bun! Avem un curs de Introducere în fuziune nucleară, Clasificarea
centralelor în funcţiune, Structura unei centrale atomice, Siguranţa
reactorului nuclear şi efectele radiaţiei radioactive asupra
organismelor vi. Va recomand inclusiv cursul de Introducere în energie
alternativă. După ce aţi luat examenul aveţi drepul la opinie în
privinţă energiei nucleare!"
"Mulţumesc frumos, o zi bună!"

Până atunci nu pot decât să îmi dau mai mult silinţa, şi să îmi
pregătesc singurică micul dejun îl loc să îl cumpăr în drum spre
muncă.

Marele Câştigător

şi ar fi dormit mult şi bine blogul meu, dar întâmplarea face să-mi fi fost dor de el azi..

Să zicem că din "motive personale" am ajuns să urmăresc un anumit Reality-Show, anume "Marele Câştigător" de la Antena 1. Să menţionam că eu tv n-am şi că defapt am vânat orice informaţie s-a postat pe site-ul show-ului. Am încercat să găsesc şi surse de informaţii / comentarii / blogguri sau miştouri altele decât cele oferite de organizatori, dar... ori emisiunea nu prea are audienţă, ori titlul emisiunii face reperarea dificilă => găsit nema. N-ar fi chiar prima emisiune de genul pe care am urmărit-o, dar nu pot să zic că le apreciez foarte mult. Asta pentru că un Reality-Show se încadrează la secţia "divertisment". Adică constă în adunat un grup de indivizi dispuşi să fie penibili în public, pentru a amuza oamenii care din lipsă de satisfacţii personale se plictisesc acasă. Cheia de succes a unui Reality-Show fiind catititatea de imbecilităţii pe care organizatorii reuşesc să le fabrice pe seama penibililor, fie prin provocare, fie prin post-editare video, şi neapărat: cu un aport minim de informaţii utile.

Cum ziceam, emisiunea asta am vânat-o dintr-un "motiv personal", motiv pe care am foarte rar ocazia îl văd şi chiar m-am bucurat foarte mult că îl pot vedea bâţâindu-se pe monitorul meu. Iniţial mi-am făcut griji că motivul îşi va mânca ficatul pe acolo, dar am zis fie... poate o să îi prindă bine. Pentru o cauză nobilă merită chiar să fi penibil la tv. Apoi încet încet începusem să fiu chiar entuziasmată de idee. Să explicăm! "Marele Câştigător" şi-a selectat victimele din rândul obezilor. Nu ştiu exact unde se trage linia între gras, supraponderal şi obez. Undeva pe acolo. Cred că i-au ales pe cei mai mari dintre uriaşi, dar care încă se mai pot mişca şi încă mai pot să zâmbească... ca să nu aibe telespectatorii coşmaruri, că după aia nu se mai uită nimeni la emisiune. În România în care activitatiile sportive nu sunt accesibile oricui şi cine n-are cola în frigider e un amărât, iniţiativă nu-i rea deloc. Dintre toate pretexele găsite de tiparul ăsta de eminisuni pentru a sechestra un grup de oameni, pretextul ăsta mi s-a părut cel mai sănătos. În acest caz particular, izolarea şi munca într-o echipă cu aceleaşi probleme n-are cum să facă mai rău (cred). Parcă şi eliminarea, un pic de competiţie, nu strică. Probele erau niţel stupide, dar ce contează dacă aşa îi puneau să transpire. Ba chiar, printre comentariile apărute iniţial pe site se arătau alte persoane motivate de emisiune să înceapă şi ei o viaţă mai sănătoasă. Ce poţi dorii mai mult?

Dar... nu! Nu a fost să fie. N-a durat mult până tot show-ul s-a întors la penibilitatea oricărui alt Reality-Show.

Din puţinul care se vede oamenii ăştia chiar s-au ocupat de concurenţii. Dar nu, emisiunea nu arată nimic despre efortul pozitiv care s-a făcut pentru ei. Despre cum au ajuns ei exact în situaţia asta, despre ce / cum a fost aplicat, cum au reacţionat, unde au fost greutăţile. Poate fi luat ca un studiu practic pe 20 de cazuri, nu? În schimb emisunea insistă pe "cum resistă concurenţii stresului de a se suporta unii pe alţii, obligaţi fiind să convietuieasca." Am încercat să postez un comentariu conţinând textul de mai sus pe site-ul emisiunii, dar... supriza?!: criticile la adresa emisiunii nu sunt postate. Nu cumva să trezim oamenii din prostie! Nu! Televiziunea e făcută să promoveze prostia, caţele, superficialitatea şi orice duce lispsa de informaţii sau calitate. Orice insultă la adresă concurenţilor este binevenită, orice comentariu inutil sau tentativă de intimidare e postată, dar să nu spuneţi cumva că emisiunea e naşpa. Să fac totuşi confesiunea că după ce nu am reuşit să critic emisiunea, am trecut la criticat persoanele care fac jocul organizatorilor şi postează mesaje de mahala. Asta e admis, mi s-au postat mesajele. Reacţia, evident, a fost de a mi se spune mai mult sau mai puţin că pentru asta se uită ei la emisiune şi că dacă nu-mi place să nu mai întru pe site. Relativ logic şi corect. Dacă aş fi fost pasionată de psihologie aş fi continuat mesajele ca să văd ce ecou generează fiecare mesaj. Dar mi-am pierdut interesul şi am recurs la blog ca să îmi debitez în linişte punctul de vedere.

Lăsând lipsă de calitate a emisiunii la o parte... acei 20 de oameni au primit totuşi o mână de ajutor. Că unii au primit-o, unii s-au fentat singuri e altă poveste. Dar au avut acces la informaţii, oameni calificaţi, aparate şi metode, care în general costă bani şi... exact, ştiam eu: voinţa. Unii nu au nici una nici cealaltă. Eu nu am avut niciodată asemenea probleme cu greutatea. Dar am o bolă cronică numită "lene", cu care mă lupt continuu şi am fost o persoană relativ sedentară până acum un an. Acum un an am început să îmi fac timp pentru mişcare fizică şi am descoperit ca sunt mai liberă. Pentru că atunci când nu eşti într-o condiţie fizică bună e că şi cum ai avea cătuşe la mâini şi la picioare, propria ta lene te ţine într-o închisoare. Dacă aceşti 20 de oameni au gustat din acea libertate, şi au văzut că se poate, sper să le fie frică în viitor de fiecare shaorma din aproprierea lor şi de fiecare zi în care i-a prins lenea. Sper să le fie frică că ajung la loc în propria închisoare. Atât de frică, încât îşi vor creşte copiii sănătos şi vor ajunge la adânci bătrâneţe să alerge după nepotei.

Pretender

"...
I'm the voice inside your head
You refuse to hear
I'm the face that you have to face
Mirrored in your stare
I'm what's left, I'm what's right
I'm the enemy
I'm the hand that will take you down
Bring you to your knees

So who are you?
Yeah, who are you?
Yeah, who are you?
Yeah, who are you?
..."

Alternative feminine

Am citit de curând un articol care povestea cum că emanciparea femeilor le-a făcut nefericite. Se pare că miracolul emancipării le-a împovărat cu obligaţia de a avea o carieră, iar femeile sunt defapt mai fericite când fac mâncare, curăţenie, au grija de copii. De asemenea este bine cunoscut cât a crescut rata divorţurilor, cât a căzut familia din priorităţile fiecăruia şi cât de puţină atenţie primeşte copilul din partea părinţilor în ziua de azi.

Cariera e o formă modernă de sclavie, din câte am auzit. Cine n-are viaţă particulară se mândreşte că are o extraordinară carieră. Frumos, nu?

Acum cine are la îndemână o statistică care arată cât de fericite erau femeile pre-emancipare? Da, am înţeles că erau mai fericite să spele geamurile cu petrol şi să măture toată curte... whatever... Dar îmi spune cineva cât de fericite erau atunci când o luau pe coajă pentru că au ars mâncarea, sau pentru că au fabricat doar purtători de estrogen şi nici unul de testosteron? Divorţul nu era la modă. Poate e prea la moda acum, dar câţi au rămas în căsătoriţi doar pentru că nu se cuvenea să divorţezi? Trebuie să fi fost o viaţă cu adevărat fericită, nu? Ce povară este libertatea!

Păcat că aşa puţini dintre noi sunt capabili să îşi găsească jumătatea şi să se bucure de viaţa particulară. Dar pentru restul... măcar există alternative.

Don't bullshit me!

Ambalaje

Trăim în secolul comunicaţiei, internetului, al consumului, al E-urilor şi al ambalajelor. Japonezi sunt de vină. Ei au început cu arta împachetatul şi turma s-a luat după ei. Bucăţica cu bucăţica totul este împachetat. Totul trebuie să corespundă normelor de igena, pentru a proteja E-urile din bucăţele. Aşa era, nu? Apoi totul trebuie să fie colorat, să iasă în evidenţa, să atragă privirile cumpărătorului. Altfel degeaba s-au chinui să facă aşa multe şi bogate, că nu le vrea nimeni. Chiar şi măcelarul împachetează carnea proaspăt tăiată într-o hârtie, apoi o pungă şi lipeşte peste o etichetă. Când bucăţelele individual împachetate ajung în mâna cumpărătorului, acesta are nevoie de un alt ambalaj ca să le adune şi să te mute din căruciorul de cumpărături în maşină, şi apoi din maşină în bucătărie. Apoi toate acele ambalaje apucă să fie rupte, sfâşiate, smotocite, şi adunate fără conţinut într-un alt abalaj. Şi dacă trăieşti în Germania ambalajele ajung să se transforme, fie în alte ambalaje fie în scrum; dacă trăieşti în România se vor intanli cu toate într-un loc special; iar dacă eşti în India, atunci ambalajele îţi vor decora trotoarele.

Dar ambalajele ne ajută să nu ne murdărim pe mâini, să punem la păstrare, să alegem. Ambalajele ne fac viaţă mai uşoară. Noi iubim ambalajele. Eh? Care îşi doreşte să fie un ambalaj?

Paleta de culori

Am cunoscut un pictor ca mine zilele trecute. S-a luat de mine că pictez doar cu alb şi negru. El ştie să îmbine multe culori. Nu pot, i-am spus. Dar n'a'nţeles. Cum să înţelegi când sunt aşa frumoase picturile în culori. Mi-ar fi plăcut şi mie să joc în nuanţe calde, aprinse sau pastelate. Dar când am încercat m-am intanlit cu daltonişti. Vedeau roşu când eu pictam doar verde. Sunt peste tot în jur şi se înmulţesc. Nuanţe de gri le trebuie lor, dar eu am refuzat. Am luat doar alb şi negru, atunci. Şi am rămas cu ele. Poate am să învăţ culorile cândva, dar nu acum.

Ne pregătim de finala!

Ultimele două ore din ultimul sezon vor apărea vineri seara pe sticlă (vineri seara la ei, sâmbătă dimineaţa pt noi).

!BSG spoiler! Dacă nu aţi văzut până la episodul 17 "Someone to Watch Over Me" din ultima serie, dar aveţi de gând, nu apăsaţi play!

Faza zilei!

La mine'n "sat", într-o intersecţie micuţă (două benzi pe sens) s-a stricat semaforul. Patru poliţişti se chiuiau să dirijeze circulaţia. Şoferii aveau greutăţi să urmeze indicaţiile. Poliţistul dădea semn să se oprească, şoferii se opreau. Poliţistul se întorcea cu spatele la maşinuţe să vadă ce fac colegii lui pe celelalte laturi ale intersecţiei, şoferii se gândeau să o ia din loc. Probabil amărâţii n-au m-ai păţit d'astea.

Zu hause

Queen a deschis un grup pe last.fm. ProRo, ca un mediu în care să
dăm glas ideilor despre ceea ce e bine şi ce e rău în România. Chiar cu speranţa că poate descoperim vreo metodă să ne opunem puţin căderii libere. (Chiar! Pe bune acum! Lumea din jurul meu chiar e în cădere liberă? Mi se pare mie? Am îmbătrânit? Care-i poanta?) Mi-a plăcut foarte mult ideea. Mi-am spus "Voi scrie" şi cam atât. Şi presupun că şi ceilalţi care au intrat în gaşcă a zis la fel, că nimeni nu a scris nimic. Lipsă de inspiraţie?

În momentul de faţă România îmi pare nimic mai mult decât ţara de plastic unde se ascultă manele, tineretul se împarte în mişcarea emo sau "târfa şi cocalarul", se promovează prostia. Dar nu vreau să accept. Vreau să cred că mă pot întoarce acasă şi că voi găsii oameni ca mine, că voi fi în elementul meu, că nu trebuie să fiu toată viaţa mea străin în alte ţări. Poate e o prostie, poate e doar incapabilitatea mea de a mă adapta aici... sau altele...

Zilele trecute am ajuns să citesc pe un blog despre o telenovela. Una naşpa rău, care are coloana sonoră exclusiv din manele. Iniţial m-am speriat că aşa ceva apare pe un post tv, unul care mi se părea destul de decent. Apoi m-a şocat că apare Florin Călinescu în respectiva telenovelă. Apoi m-a lovit rău faptul că actriţa (e actriţă, nu?) din rolul principal arată mai natural, mai frumos şi e mult mai finuţă decât majoritatea pitzipoancelor de naţionalitate română. După care am căutat-o pe google. Am găsit-o blondă şi la fel de penibilă ca toate vedetele promovate în ţară.
Şi m-am calmat. Vă zic! Nu văd vre un motiv să îmi iau televizor vreodată.

Bucata 2
O chestie pe care nu o să o înţeleg niciodată: furatul. Nu neapărat sustragerea de bunuri, ci în general. Am câţiva prieteni, oameni pe care îi apreciez, cu care mă simt bine în timpul liber şi pe care ştiu din experienţă că mă pot baza. Fără glume! Am tot respectul pentru ei, dar debitează cele mai bizare chestii. De genul: "Eu pot sa mă duc la muncă şi să nu fac nimic, că nu mă verifică nimeni... Da, am un salariu foarte bun. Cu greu găseşti o slujbă ca a mea. Da'... fraierul ala de şef habar'n'are cât îmi ia să termin un proiect şi frec menta la maxim!"

Next:
am avut profesori în facultate care dădeau note după regiunea de provenienţă a studenţilor, profesori depăşiţi de dezvoltările tehnologice, orgolioşi, incapabili să se adapteze şi care promovează pe plan internaţional un individ acuzat de plagiat. Dar unde nu sunt d'ăştia, nu?

Să îmi spună careva că am la ce să mă întorc, vă rog! Că eu nu mai ştiu de ce insistam atât că vreau acasă. Vă rog! Unde vreau să mă întorc?

Dedicaţie:


PS: mesaj scris sub stare de ebrietate. Prietena mea roşcată nu m-a ajutat prea mult să termin sticla de vin. Dar am căutat cu succes, zic eu, diacriticele (tot nu m-am obişnuit) şi mozilla subliniază tot ce nu găseşte în dicţionar. Refuz să corectez incoerenţele.

P!nk

Cum să cânţi şi să faci acrobaţii în acelaşi timp? Cum?

Tot albumul "Funhouse”, câteva hituri mai vechi, câteva coveruri, câteva piese acustic, un pic de balet, un solo de pian, multe acrobaţii, coregrafie, constume, culori, sclipici, atitudine. Toate de văzut într-un concert P!nk. Nu pot să îl numesc concert. La un concert merg vinerea viitoare. Cinci indivizi vor scoate sunete frumos sincronizate şi eventual se vor plimbă pe scenă dintr-o parte în altă. La un concert nu zboară nimeni. Deci P!nk ţine un spectacol în toată regula, nu un concert. Un spectacol pe muzică live.

Să ne înţelegem:








Mi-am propus să studiez youtube-ul, să văd ce îmi oferă din ce am văzut live. Asta aşa... până apare DVD-ul.

Sau la alţii acasă, că au avut locuri bune:

Iartă-mă iubito! Am schimbat yala!

Apăreai fără sa ştiu când ai intrat pe uşă. Râdeam, dansam, beam până dimineaţă. Când mă trezeam din mahmureala, tu nu mai erai lângă mine. Aşteptam să vi, dar tu nu dădeai nici un semn. Mă gândeam că poate te-am supărat că m-am îmbătat din nou. Iubito, tu ai adus băutura, tu ai pus muzica. Apoi credeam că ţi-ai găsit pe altcineva sau că vrei ceva mai bun. După un timp apăreai din nou fără să spui un cuvânt. De ce ai plecat, de ce te-ai întors?! Ţi-a fost dor de mine?

Iubito, nu te mai las să intri. Nu pot, iubito, pentru că ai să pleci din nou. Îmi pare rău, iubito! Am schimbat yala!


Dacă tot aberez, să dau şi o dedicaţie!

Azi!

Câteodată te pregăteşti pentru orice piedică posibilă, te înarmezi cu răbdare, îţi faci curaj... şi când ajungi în faţă nu apare nici o problemă, totul merge ca uns. Mai, mai să ma dărâme avântul de azi...

Esecuri si realizari

Sunt banale intrebari la un interviu sau la reuniunea de liceu. Societatea se asteapta sa iti expui realizarile si sa fi umil cand esti pus in fata propriilor esecuri. Dar pana la urma te aprecieaza mai mult cand esti modest cu realizarile si arati ca esti capabil sa iti accepti esecurile si sa inveti din ele.

Am crescut, pe cuvant. Dar cine imi da timpul inapoi? Cum se scapa de frustrarea ca n-am deschis ochii mai devreme? Si cum te impaci cu ideea ca unele probeleme nu se rezolva niciodata? Ca unele situatii raman confuze si indiferent in ce directie ai apuca-o tot nu o scoti la capat? Si apoi... daca eu nu imi iert mie greselile, de ce le-as ierta pe ale societatii sau fie doar pe ale vecinului?

Yep! Filozofie ieftina!

imobil

Adică... dacă mobil nu mai e, înseamnă că este imobil, nu? Deşi încă sunt în posesia lui Gandalf the White şi Idunna încă mai are suc în baterie, am rupt relaţia cu Mama Reţeaua de Telefonie şi deci: am devenit imobilă! Pare incredibil după 7 ani de permanentă legătură GSM să fie posibilă o existenţă lipsită de această facilitate. Totuşi, primele 10 minute le-am supravieţuit şi este o provocare pentru mine să testez limitele acestei variate.

Nu mă sunaţi! Lăsaţi un mesaj pe blog! :P

... în trei faze!

Faza 1: Raţiune şi simţire

Se presupune că omul se deosebeşte de restul animalelor prin raţiune, intelect... d'astea. Nu? Parcă aşa era. Clar nu toţi indivizii sunt dotaţi cu raţiune, dar pare-mi se că şi cei care nu duc lipsă o folosesc la probleme de matematică, diverse analize, poate la locul de muncă. Nu şi în relaţiile cu ceilalţi. Atunci când interacţionează cu mediul înconjurător, implicit şi cu semenii săi, omul reacţionează impulsiv, fără raţiune. Eventual numeşte asta că "are sentimente". La apariţia unui conflict cu semenii săi, omul va adopta o atitudine defensivă şi eventual se va considera victimă pentru că: "i-au fost rănite sentimentele"... sau nu numai. Rare ori îşi va pune problema "de ce?", "cum s-a ajuns la asta?", "care au fost motivele"; şi dacă o va face va ajunge la concluzia că era total nevinovat, toate acţiunile sau inacţiunile sale fiind perfect justificate. În etapa următoare vca proceda complet opus faţă de ceea ce ar duce la aplanarea conflictului, pentru ca din moment ce el e nevinovat şi i-au fost rănite sentimentele de către semnenii săi, atunci semenii săi trebuie să parcurgă un drum mai lung la el. Ca un fel de penitenţă... sau pentru a-şi arăta superioritatea... Sau? Cum era defapt?... Şfarârşeste prin a fi nefericit pentru că el e singurul nevinovat într-o lume crudă!

Faza 2: Teorie şi practică

Ştiu logica, cunosc teoria... dar practica? Aaa... în practică majoritatea sunt stângaci. Puţini au un dar înăscut pentru practică. În practică logica e în ceaţă iar teoria nu se potriveste. De la distanţă totul pare banal şi rezolvabil. Din mijloc pare imposibil. În practică nu accepţi ceea ce este evident, nu accepţi că nimic nu e ideal. În practică toate argumentele de grădinită sunt la putere şi orice scuză e valabilă. Practica ne omoară. Vag, totuşi îmi e clar. Dar dacă ar fi să lupt împotriva firi (şi a mea şi a semenilor mei), să accept şi limite şi infinitul, de ce aş face-o? A... da! Problema neagă soluţia.

Faza 3: Mi-am luat boxe! FTW!

Leapşa

Am deschis şi eu pe anul ăsta blogul, m-am uitat să văd ce se mai întâmpla pe blogurile pe care obişnuiesc să le citesc şi am constatat că am primit o leapşă. Eu, nefiind prea activă prin cercurile blogăreşti, nu cunosc ritualurile foarte bine.

Dacă am înţeles eu bine, ideea ar fi de a promova CharityGift. Site-ul pare drăguţel. Ideea admirabilă. Dar de când am văzut "Filantropica" sunt destul de reticentă la activităţi de genul! Mircea Diaconu ar fi mândru. L-am văzut cândva demult şi părea mai emoţionat când vorbea de "Filantropica" decât de oricare altă realizare a lui.

Să păstrăm totuşi o notă optimistă şi să sperăm că unii chiar au intenţii bune, chiar dacă Zâna noastră artificială face parte din gaşca lor. Leapşa spune să îmi aleg 5 cadouri, să spun "de ce" şi poate vine Moş Crăciun mai devreme.

Lista mea:

1. Zorzonele. Pentru că mie îmi plac zorzonelele: inelul verde şi cerceii roşii. Mai normal era să aleg culori care se potrivesc dar astea mi-au plăcut. Dacă am înţeles eu bine, zorzonelele susţin cu 30% din valoarea lor Asociaţia Cuţu Cuţu

2. Vase de ceramică! Nu îmi e foarte clar cum arată respectivele vase, dar am eu o nostalgie personală pentru ceramică. Plus că veniturile ajung în întregime la Alternativa 2003. 100% sună bine!

3. Cărţi: Copiii lui Hurin sau Romania in fotografii (ne)conventionale. Mai erau câteva interesante. 7% revin Fundaţiei TERRA Mileniul III.

4. Un unt de corp, pentru că untul de cacao miroase foarte gustos. 20% sunt pentru Fundatia Inima de Copil.

5. Muzică: Iris sau Phoenix! Pentru că ar trebui să ascult mai multă muzică românească şi îmi lipsesc din colecţie. Tot pentru mediu!

Şi cu ocazia asta am aflat că sunt mai multe organizaţii de genul ăsta în România de cât mă aşteptam.

Leapşa o dau mai departe lui: Queen, Havena, Yannah şi Oana, deşi nu-s foarte convinsă că vor afla şi ele.

Rezoluţii

S-a dus un an de când tastez pe aici...

Promitea multe anul ăsta şi nu s-a întâmplat mai nimic. Ba chiar parcă am pierdut câteva, câteva chestii importante înfăşurate în iluzii şi speranţe. S-au dus toate odată.

Blogăreşte vorbind cică blogul meu a avut vreo mie şi ceva de vizite, am scris cincizeci şi un pic de posturi - preponderent "degeaba".

Mai sunt 78 de ore până se scurge de tot anul ăsta. Îndrăznesc să enunţ concluzia (presupun că nu se va schimba în următoarele ore): Zic eu aşa că... noi cam suntem mânaţi de emoţii / sentimente. Chiar unele din cele mai stupide ca: teamă, reţineri, complexe, orgoliu, dorinţe... şi cine ştie ce alte bazaconii. Unii mai şmecheri umblă cu ambiţia. Cred că le merge mai bine. Deci, rezoluţia mea pentru anul viitor este să fiu mai atentă de care emoţii mă las condusă, sperând aşa că anul viitor se va împlini ceea ce promitea ăsta. Poate reuşesc să le ţin niţel în frâu.