Timpul măsurat în calendar

Dacă îmi trebuie o anumită zi liberă de la muncă, trebuie să anunţ cu două săptămâni înainte. Dacă vreau concediu cu patru. Dacă vreau să mă mut trebuie să-l anunţ pe proprietar cu trei luni înainte. Şi ca să vin acasă de sărbători mi-am căutat bilet cu şase luni înainte. Singura scăpare care i se mai oferă spontaneităţii este minciuna oficial îmbrăţişată: "sunt bolnavă!". Prea bolnavă că să mă duc la muncă sau la examene. Da! Am fost la doctor şi mi-a prescris o vacanţă.

Clar lucru: trebuie să mă obişnuiesc să mint. Şi dacă reuşesc să diger şi să asimilez varianta asta o să vă întrec pe toţi. Poate de'asta îmi vine atât de greu.

Boabe de cafea

... scrie pe tricoul meu de muncă vara asta.

Colegele mele de muncă arată de parcă s-au angajat aici pt că au eşuat într-o carieră de modeling, preponderent blonde. Perfect firesc, doar suntem în Nemţia. În primele zile de muncă se distrau pe seama mea. Parcă eram din nou în generală. Într-o zi am venit la muncă cu floricele lipite pe unghii (un alt hobby). Avem o imagine de păstrat, iar unghii colorate nu se admit. Dar... s-a întâmplat... Deşi am primit observaţii, Pamela (blondă, 1.80, nu glumesc) le-a găsit adorabile. Am început o discuţie aprinsă despre unde, cât, bla bla bla. Iar a doua zi Pamela se lăuda cu propriile floricele pe unghii (ea n-a primit observaţii). Brusc mă integrez foarte bine. Secretul constă doar în câteva floricele.

Trecând peste colectiv, am fost extrem de surprinsă când l-am remarcat pe Moş Crăciun printre clienţi. În fiecare zi comandă un Chai-Tea-Latte din ceai verde. Cu toată blândeţea din lume menţionează că vrea laptele cât se poate de cald şi praful bine amestecat. Şi ca orice alt client, este încântat că a fost remarcat.

Schwarzwald... adică, Munţii Padurea Neagră

Îmi citesc şi mie blogul doi oameni şi s-au trezit amândoi să comenteze că îmi neglijez blogul în favoarea forumului de gagici pe unde ard gazul pe net. Şi anume n-am pus poze şi aici. Motivul este unul foarte serios. Aveam de gând să fac o selecţie mai deosebită pentru blog, dar... lene...

Am fost un week-end în Schwarzwald! A fost frumos! Am mers 20km pe zi (adică 20x2, că week-endul are 2 zile la mine). S-ar fi putut mai mult dar nu suntem noi aşa ambiţioşi. E uimitor câte avantaje există într-un grup restrâns: nimeni nu se miorlăie, nimeni nu face figuri, nimeni nu sâcâie, nimeni nu crede că mai bine făceam altceva... Parfum!

Pentru reuşitele artistice primeşte aplauze telefonul meu şi aparatul foto amator de amator al mult prea talentatului meu Viking.



































Şi drumeţia noastră s-a încheiat într-un orăşel pe nume Freudenstadt, care se poate lăuda cu această fântână în mijlocul unui părculeţ. E pe bune! Făcută să te plimbi prin ea. Deşi am fost acolo, imaginea asta e destul de impresionantă într-o zi de vară, locuind la mansardă în timp ce citesc Dune.


(mi-am adus aminte de ce nu vroiam sa pun aceleasi poze: trebuia un format mai mic. dar... cine remarca acest mic detaliu.)

Mein Herz Brent

Uzinele Daimler se întind într-o parte a oraşului pe trei staţii de tren/metrou - numit S-Bahn. Majoritatea călătorilor din acel S1 merg acolo la muncă. Şi cum am coborât eu voioasa din S-Bahn la prima dintre acele staţii constat că mă aflu într-o turmă de oameni care mărşăluiau hotărâţi spre poarta uzinei. Urechile mele erau acoperite de viorile din "Mein Herz brent" iar paşii lor se potriveau perfect pe melodie. Groaznică imagine. Nu, eu nu sunt cu voi.

Din chinuitul fenomen: facultatea!

Cum în ultima vreme a început să mă preocupe mai mult blogul, iar pe mine ar trebui să mă preocupe lucrarea de studiu, m-am gândit eu aşa să zic pe blog de lucrare. Orice numa' să mă mobilizez şi să scap de băncile facultăţii. Poluez tot, doar doar s'o lipi de mine.

So... lucrarea mea de studiu este: 1 - în germană; 2 - postrocesarea influenţei razelor solare directe asupra orbitei unui anume satelit... aşa... în mare...

Se presupune programul terminat, deşi mai trebuie bibilit că să arate mumos şi rulate câteva date. Trebuie să scriu efectiv lucarea. Cuprins am! Capitolul 1 are doar una bucată "introducere" în care zice de motivaţie, cât de interesantă e geodezia, cât de mult iubim câmpul gravitaţional al Pământului şi cum că trebuie să calculăm cu razele să îl vedem mai bine. În mare scris, dar necesită retuşări. Capitolul 2 are ceva teorie despre ce calcule sunt în program defapt... şi aici am rămas...

... va urma ...

De ce cărările se schimbă!

Să zicem că au cumpărat îngheţată de alune şi în drum spre casă îşi făceau gânduri cum o vor mânca - cu sirop de ciocolată, frişcă şi pişcoturi. Dar când au ajuns acasă au avut pe neaşteptate oaspeţi. Ea le-a dat la fiecare câte o porţie de îngheţată frumos decorată, dar nu a putut mânca. Aşa că şi-a păstrat o porţie în cutie. Să zicem că îngheţată a fost atât de bună încât el ar mai fi vrut o porţie. Aşa că a mâncat şi porţia din cutie în timp ce ea spăla vasele. Când l-a văzut înghiţind ultima linguriţă de îngheţată s-a supărat. Atât de tare încât a început să urle la el tot ce îi trecea prin cap. Iar el s-a apărat. Că nu avea de unde să ştie că ea nu a mâncat în îngheţată, că nu era decât o îngheţată, că mâine vor cumpără alta. Ce scenă ruşinoasă: o femeie isterică din cauza unei îngheţate!

Pun pariu că data viitoare când vor cumpăra îngheţată lui îi va fi atât de frică de istericalele ei, încât nici nu se va atinge de îngheţată.

Mă întreb ce s-a întâmplat după! Oare ea a ţipat la el până când el s-a dus la non-stop şi i-a cumpărat altă îngheţată - din păcate de căpşuni, că nu aveau de alune, iar ei nu i-a plăcut? Sau ea a plecat val vârtej în oraş să mănânce singură o îngheţată pentru că cel de lângă ea nu e atent, nu înţelege, îi condamnă reacţiile şi îi e frică de ea? Au stat certaţi trei zile? Au ajuns să facă copii isterici sau antisociali?

Să zicem doar... Că nu era nici o îngheţată!

Despre Bilă Atomică

Un fiu al societăţii care renunţă la şcoală, nu produce decât deşeuri, e certat cu săpunul şi stimulat doar de calculator este catalogat drept antisocial. Fără a avea un vocabular obscen, fără a folosi halucinogene sau alte droguri uşoare, fără a fi un fan al pornografiei, fără a abuza fie fizic fie verbal alţi membrii ai societăţii este condamnat de societate şi chiar de propria familie pentru că nu se integrează în sânul lor. De fapt, dacă ar face oricare dintre cele de mai sus s-ar considera că e pe drumul cel bun. Pentru că acceptăm păcatele, dar nu acceptăm că cineva nu vrea să fie cu noi, să muncească cu noi, să cheltuie cu noi, să îşi ţină mintea ocupată cu bârfe şi ultimele produse dispensabile apărute pe piaţă.

Vorbesc prostii. Dacă ai fi filozof te-aş ierta. Te iubesc, dar va trebui să te speli în fiecare zi. Nasul meu nu acceptă altfel. Din egoism şi trufie te voi ademeni, mitui şi şantaja până ajungi că mine. Pentru că eu nu pot să accept altfel şi pentru că sunt atât de încrezută încât cred că e mai bine ca mine!

Atenţie: Dobitoace in libertate!

M-am hotărât să mă întorc în ţara (imediat ce scap... zic), şi nimic nu îmi clatină hotărârea... nimic, în afară de mama.

Da, a venit mama la mine. A compara cică ar fi o tendinţa feminine. Asta face şi mama. Compară! Preţurile, gusturile, casele, arhitectura, maşinile, sistemul de transport în comun... tot ce îi atrage atenţia. Până exclamă: cum e posibil aici să coste doar atât uleiul, iar la noi..." Nimic nou. Cunosc prea bine diferenţa dintre condiţiile româneşti şi cele nemţeşti. Şi nu, nu mă încălzesc.

După câteva zile am ajuns la bârfit alţi membri mai îndepărtaţi ai familiei, sau alianţe neplăcute pe care le evităm cât putem. Se pare că toată lumea e într-o oarecare febră a proprietăţilor private. Pentru a îşi satisface dorinţele sau doar nevoile, dobitocimea românească apelează la tot felul de aranjamente judiciare, mai mult sau mai puţin corecte din punct de vedere legal. Uni oameni, neavând alte ocupaţii, au ajuns să se implice în diverse procese pentru a pune mâna pe diverse proprietăţi. Energia investită în aceste procese putea fi eventual folosită la un loc de muncă. Dar indivizilor în cauză nu le place munca. Există indivizi care au ca unică sursă de satisfacţie personală sustragerea de bunuri sau beneficii din posesia altora. Aşa se simt ei deştepţi. Amuzant este că se ţepuiesc uni pe alţii. Mai puţin amuzant este că îi încurcă şi pe cei civilizaţi şi cu bun simţ. Dobitoacele astea nu au foarte multă minte, nu au făcut nici o facultate şi mă îndoiesc că s-au apucat să studieze legea. Cum reuşesc atunci să facă toate mişculaţiile astea? Cine îi învăţa? Răspunsul e probabil: angajaţii oficiilor de stat şi absolvenţii facultăţilor de drept... adică nişte inutilităţi.

Din lăcomie, din setea de a poseda au fost inventate sisteme juridice şi ecomonice. Sisteme care nu produc nimic, dar ard mult gaz. Sisteme care în combinaţie cu tiparul românului ajung dezastruoase. Acest mic amănunt mă face sa îmi fie teamă de venitul meu acasă.

Karma tulburată

@dexonline:

PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s.m. şi f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecţiune deosebită, bazată pe încredere şi stimă reciprocă, pe idei sau principii comune

Am o atracţie pentru lepre. Egoişti, egocentrişti şi victime ale propriului orgoliu. Au o listă infinită cu scuze pentru ceea ce nu au reuşit şi pentru toate situaţiile în care au dezamăgit. Nu îşi regretă niciodată acţiunile şi nici lenea. Deşi nu se consideră chiar oropsiţi de soartă, reperează cu uşurinţă când alţi indivizi au mai multă baftă decât ei în ceea ce ipotetic le-ar fi şi lor bine. Ipotetic, pentru că în general remarcă că vroiau acel ceva abia când îl văd la alţii şi trântesc replica: "Vai! Cum?! Nu ştiai că şi eu vreau?! Da' cum?! Am spus întotdeauna!". Indivizii din specia leprelor sunt foarte sociabili şi se cred chiar plăcuţi de toată lumea. Entitatea divină i-a înzestrat, probabil, cu un greu identificabil farmec personal. Tre' să supravieţuiască şi ei cumva. Par relativ inteligenţi, dar eşuează frecvent să se ridice pe propriile puteri din situaţii dificile. Afirmă că îmi sunt prieteni, dar îşi doresc defapt compania persoanelor cu înclinaţii mai în vogă.

Dat fiind slăbiciunea mea pentru asemenea specimene, interacţiunea cu ei devine problematică. Îmi este neclar cum să fac să scap. Credeam că am mai multă minte.

Frontman - Matchbox 20

M-am îndrăgostit de Rob Thomas când am dat peste o anume melodie pe youtube. O imagine alb-negru m-am făcut să dau click. Cu bucle în păr şi expresia unui om handicapat, este exact ce le place mimozelor mai sensibile ca mine, mimoze pe seama cărora în general eu fac mişto. Nu cred ca mi-aş face prieteni in fan-club. Cerceii sunt în plus, părerea mea. La câte melodii despre relaţii nereuşite a scris, înclin să cred că i s-au dat destul de des papucii. Sau poate are doar remuşcări. Nu m-am interesat prea mult de ce a scris el o melodie sau alta. Şi poate nici nu contează. Se îmbină ele bine cu vibraţiile neuronilor mei şi le găsesc înţelesul propriu. Din câte se pot vedea pe net omul ştie să lege două cuvine şi suferă la fiecare concert. Da, un concert trebuie să fie super. Parcă mă şi văd făcând valuri printre mimoze şi masculi cu o prea pronunţată latură feminină.


Şi o mostră mai puţin sensibilă: