Lectura de seară

Am redecorat. Parţial pt că mă plictisisem, parţial pt că vroiam ceva nou, parţial pt ca am mai crescut şi nu mă mai impresionează un text care atrage mai mult prin vocabular decât prin conţinut. Până mă plictisesc data viitoare...

In programul viitor ar fi şi ceva widgets noi şi un quilt mai mic... dar mai încolo. Si ar trebui să instalez la un moment dat tastatura în română ca să nu mă mai chinui cu diacriticele.

Tekzilla recomandă

Pentru că mai nou sunt fan Tekzilla, deşi nu înţeleg jumate din ce povestesc ei acolo şi pentru că întotdeauna mi se par interesante link-urile recomandate de ei, dar niciodată nu le ţin mine. (a treia pe dreapta)

Cu greutate

Fac parte din minoritatea oamenilor cărora li se pare gustos ceea ce e si sănătos. Prefer cartofii fierţi celor prăjiţi iar spanacul este un deliciu. Mă susţine probabil şi un mic defect din fabricaţie al stomacului. Stomacul meu se mai trezeşte din an in paşte să facă scandal. Ca să reduc intensitatea durerilor la un nivel care îmi permite să dorm noaptea, ajung sa mănânc legume fierte, orez... ceva ca să îl ţină ocupat, dar să nu îi dea prea multă bătaie de cap.

In timp ce eu am dureri de aş distruge ceva în scop recreativ, văd o bilă deplasându-se cu mişcări de raţă şi viteza unei ţestoase către chioşcul de kebab. Si cum îi admiram mişcarea de rotaţie a ecuatorului (bilele se rotesc stânga dreapta în jurul axei verticale pentru a se deplasa înainte fără a se rostogoli) mă gândeam ce ghinion pe ea ca nu are stomacul meu. De ce nu a binecuvântat-o şi pe ea natura cu dureri ca ale mele? Sau ceva mai dese. Nu pentru ca nu îmi plac rotunjimile taliei ei sau pentru ca nu mai încape printr-o uşă de dimensiuni standard, ci pentru că nu pricep cum cineva prefera să se îndoape decât să îşi poată folosi toţi muşchii cu care a înzestrat-o natura.

Din regnul animal - Pentru Mamalor

Oamenii, animale sociale, se manifestă cu orice ocazie pentru a fi remarcaţi. Imită ca un papagal, cerşesc ca un câine, se umfla în pene ca un cocoş, scuipă ca o pisică iritată. Cele mai urâte schimonoseli apar când le este greu. Când nu au, când nu pot, când se simt lăsaţi la o parte. Dar mai deranjanţi sunt când se schimonosesc pentru că le este bine. Pentru că ei au şi tu nu, pentru că ei sunt mai şmecheri, pentru că îi apucă paranoia că ţi-ai putea însuşii ceea ce ei vor exclusiv. Totul antagonic: suntem în turmă, dar de fapt deasupra ei, suntem la fel dar de fapt unici. A naibii identitate.

Oamenii sunt animale posesive. Simt nevoia sa posede tot, de la firul de nisip din faţa casei până la atenţia şi sentimentele altora. Le adună, le pun gramadă şi se urcă peste ca să fie mai sus. Tot scunzi rămân.

Zgomot de fond - Pentru mândrul Şoim

M-a distrat cum pentru Frank Herbert amănuntul că femeile se enervează repede a fost suficient de semnificativ ca versiunea lui de femeie evoluată să stăpânească un exerciţiu de calmare. Dar hei! a fost chiar darnic cu femeile: glasul :P Nu mi se pare că a fost la fel de darnic cu bărbaţii, dar poate nu a considerat că bărbaţii ar avea nevoie să evolueze prea mult.

Dacă mentaţii şi surorile Bene Gesserit dobândesc printr-o educaţie specială capacitatea de a trage concluzii valabile legate de motivele, intenţiile şi acţiunile altora, unii din jurul nostru se văd la fel de capabili doar printr-un dar înnăscut şi experienţa lor de viaţă... de vreo două decenii şi ceva.

Îmi place să văd într-o carte SF şi o evoluţie a omului, nu doar a tehnologiei. Chiar dacă e dezvoltată prin educaţie. Dar mai mult decât talentele Bene Gesserit mi-aş dorii telepatia sau o altă metodă de comunicare mai avansată decât cea verbală, una prin care să nu se deformeze conţinutul şi să se garanteze valabilitatea lui. Mi-aş face o crăpătură în frunte, dacă l-ar ajuta pe interlocutorul meu să vadă ce e în capul meu ca să nu mai tragă concluzii pe lângă. Nu am nimic de ascuns, nu îmi e ruşine de ce gândesc. Aruncă o privire dacă poţi. M-am săturat să spun: "Eu vreau asta", iar ei să zică: "Nuuu! Te ştiu eu pe tine! Tu vrei de fapt ailaltă, da' nu vrei să spui! Nu mă păcăleşti tu pe mine, că eu's muuult mai deştept ca tine". Poate prea deştept. Atât de deştept că ai uitat să cureţi semnalul de purici. Interferenţe din experienţe anterioare probabil.

Există cumva argumentul contra, că odată cu talentul de a ne citi gândurile unul altuia ne va părăsi individualitatea. Acum... individualitatea este doar motivul neînţelegerilor dintre indivizi sau cumva şi produsul lor?

Shape of my heart

Am o mică problemă cu discuţiile de dragul de a ne contrazicem şi dorinţa aprinsă de a fi campion absolut al jocurilor de societate. Dar am o vagă impresie că nu's chiar singură pe lume:


şi daca tot vorbeam de young Feyd-Rautha Harkonnen:

Timpul măsurat în calendar

Dacă îmi trebuie o anumită zi liberă de la muncă, trebuie să anunţ cu două săptămâni înainte. Dacă vreau concediu cu patru. Dacă vreau să mă mut trebuie să-l anunţ pe proprietar cu trei luni înainte. Şi ca să vin acasă de sărbători mi-am căutat bilet cu şase luni înainte. Singura scăpare care i se mai oferă spontaneităţii este minciuna oficial îmbrăţişată: "sunt bolnavă!". Prea bolnavă că să mă duc la muncă sau la examene. Da! Am fost la doctor şi mi-a prescris o vacanţă.

Clar lucru: trebuie să mă obişnuiesc să mint. Şi dacă reuşesc să diger şi să asimilez varianta asta o să vă întrec pe toţi. Poate de'asta îmi vine atât de greu.

Boabe de cafea

... scrie pe tricoul meu de muncă vara asta.

Colegele mele de muncă arată de parcă s-au angajat aici pt că au eşuat într-o carieră de modeling, preponderent blonde. Perfect firesc, doar suntem în Nemţia. În primele zile de muncă se distrau pe seama mea. Parcă eram din nou în generală. Într-o zi am venit la muncă cu floricele lipite pe unghii (un alt hobby). Avem o imagine de păstrat, iar unghii colorate nu se admit. Dar... s-a întâmplat... Deşi am primit observaţii, Pamela (blondă, 1.80, nu glumesc) le-a găsit adorabile. Am început o discuţie aprinsă despre unde, cât, bla bla bla. Iar a doua zi Pamela se lăuda cu propriile floricele pe unghii (ea n-a primit observaţii). Brusc mă integrez foarte bine. Secretul constă doar în câteva floricele.

Trecând peste colectiv, am fost extrem de surprinsă când l-am remarcat pe Moş Crăciun printre clienţi. În fiecare zi comandă un Chai-Tea-Latte din ceai verde. Cu toată blândeţea din lume menţionează că vrea laptele cât se poate de cald şi praful bine amestecat. Şi ca orice alt client, este încântat că a fost remarcat.

Schwarzwald... adică, Munţii Padurea Neagră

Îmi citesc şi mie blogul doi oameni şi s-au trezit amândoi să comenteze că îmi neglijez blogul în favoarea forumului de gagici pe unde ard gazul pe net. Şi anume n-am pus poze şi aici. Motivul este unul foarte serios. Aveam de gând să fac o selecţie mai deosebită pentru blog, dar... lene...

Am fost un week-end în Schwarzwald! A fost frumos! Am mers 20km pe zi (adică 20x2, că week-endul are 2 zile la mine). S-ar fi putut mai mult dar nu suntem noi aşa ambiţioşi. E uimitor câte avantaje există într-un grup restrâns: nimeni nu se miorlăie, nimeni nu face figuri, nimeni nu sâcâie, nimeni nu crede că mai bine făceam altceva... Parfum!

Pentru reuşitele artistice primeşte aplauze telefonul meu şi aparatul foto amator de amator al mult prea talentatului meu Viking.



































Şi drumeţia noastră s-a încheiat într-un orăşel pe nume Freudenstadt, care se poate lăuda cu această fântână în mijlocul unui părculeţ. E pe bune! Făcută să te plimbi prin ea. Deşi am fost acolo, imaginea asta e destul de impresionantă într-o zi de vară, locuind la mansardă în timp ce citesc Dune.


(mi-am adus aminte de ce nu vroiam sa pun aceleasi poze: trebuia un format mai mic. dar... cine remarca acest mic detaliu.)

Mein Herz Brent

Uzinele Daimler se întind într-o parte a oraşului pe trei staţii de tren/metrou - numit S-Bahn. Majoritatea călătorilor din acel S1 merg acolo la muncă. Şi cum am coborât eu voioasa din S-Bahn la prima dintre acele staţii constat că mă aflu într-o turmă de oameni care mărşăluiau hotărâţi spre poarta uzinei. Urechile mele erau acoperite de viorile din "Mein Herz brent" iar paşii lor se potriveau perfect pe melodie. Groaznică imagine. Nu, eu nu sunt cu voi.