Studii superioare

Mândria facultăţii e care am frecventat-o în ţara era un monstru din metal şi ceva sticlă pe nume Wild T4. Nu, nu are nici o legătură cu Terminator. Profii ziceau că funcţionează, dar nu ne-au convins. Se pare că aparatul s-ar fi dezintegrat dacă punea vre un student mâna pe el, iar Profii probabil că nu ştiau cum să-l facă să se mişte. Şi mai interesante au fost orele când învăţam să folosim aparatura modernă, depăşită doar de un deceniu (sau două) faţă de tărâmurile mai vestice. Acestea nu se dezintegrau în contact cu mâinile studenţilor dar se rătăciseră acumulatorii (= bateri în limbaj comun). Aparatura modernă era mult mai redusă că volum şi greutate, avea ceva mai puţin metal şi sticla, dar niscaiva cabluri, cipuri şi material plastic în plus. Profu' ne spunea poveşti cum că pe ceea ce părea să fie un micuţ monitor chiar apărea un meniu, şi dacă apăsam pe butoanele de sub monitor chiar puteam seta aparatul şi îl puneam la treabă. La un moment dat a existat o speranţa. S-au găsit nişte paralelipipede negre, destul de grele, cu nişte cleme metalice într-un capăt. Existau zvonuri cum că aceste obiecte ar fi mult căutatele baterii. Aparatul nu a pornit. Fie că bateriile erau consumate, că erau de fapt pt ceasul deşteptător al Profului sau pur şi simplu pt că minunatul nostru instrument suferise o depresie... nu se ştie. Poate s-ar fi găsit o minte sclipitoare care să măsoare respectivele baterii să vedem dacă mai au sau nu substanţă verde. Dar acţiunea s-a considerat inutilă. Nu ar fi ştiut nimeni să le încarce, iar rezultatul rămânea acelaşi: aparatul nu comunica cu noi. La examen a trebuit să repetăm papagaliceşte acele fabuloase poveşti pe care ni le spunea Profu' şi să desenăm acel nevăzut meniu. Câtă nostalgie.

Ne-am jucat în Nemţia cu destule aparate, soft-uri şi alte chiţibuşuri. Dar ceva din stilul românesc tot se găseşte şi aici. Cursul de baze de date. Timp de un semestru, două ore pe săptămână, Profu' de baze de date ne-a desenat tabele şi ne-a înşirat comenzi SQL cu cretă pe tablă. Sala de calculatoare (care are mai multe calculatoare decât sunt studenţi într-un an) era doar la un etaj mai jos de sala de curs. Totuşi ideea "Hai să mergem cu toţii în sala de calculatoare să vedem fiecare cu calculatorul în faţă despre ce vorbiţi dumneavoastră"-era considerată greşită. Avantajul a fost că m-am simţit încurajată să îmi iau liber în fiecare săptămână. Examenul a fost identic cu majoritatea examenelor de pe plaiurile natale: reproducerea identică a definiţiilor menţionate de Profu la oră (orice exprimare liberă fiind depunctata) înşirarea unor comenzi + reprezentarea grafică în creion a ceea ce putea fi rezultatul acelor comenzi.

Sper să închei într-un fel sau altul extraordinara experienţă: 10 ani pe băncile instituţiilor de învăţământ superior. Recunosc: m-am distrat, dar acum ar fi cazul să cresc mare înainte să fie prea târziu. Plus că m-am plictisit.

Adio budă

În general găsesc vizitarea budei deranjantă. Mă întrerupe de la nimicurile pe care le fac pt că aşa vrea corpul meu, împotrivă voinţei mele. Material prost. Singurele momente când întreruperea este bine venită este când sunt la muncă şi trebuie să stau multe ore la birou în faţă monitorului. Cine a inventat munca la birou cred că era handicapat şi de ce nu mi-a spus şi mie cineva chestia asta înainte să fac două facultăţii. Stând la birou şi încercând să mă înţeleg cu boul ăla din calculator care aranjează pixelii de pe monitor, consum cantităţi considerabile de lichide. Mă bucur de câte ori îi pot spune piticului să mă scuze cât îl las singur, mă cheamă natura. Buda de la muncă e foarte frumoasă. Are gresie neagră, mobilier de lemn, oglinzi imense, tot felul de odorizante, hârtie şi şerveţele cu ţ'spe straturi. Aşa că fac tot posibilul să o vizitez din juma în juma de oră. Câteodată o vizitez şi fără motiv. Cămăruţa aia cu trei wc-uri şi două chiuvete e mult mai plăcută decât biroul meu. Dar de săptămâna viitoare n-am să o mai văd. Figuranţii ăia cu cravate ne-au mutat birourile în clădirea din fabrică. Cred că vroiau buda doar pt ei. Ştiu cum arată buda de acolo. Voi găsii probabil alt motiv că să mă lase piticul ăla în pace. Poate mă apuc de fumat.

Victor

O cam dau pe lângă cu postul ăsta, pt că îl scriu la derută... dar a început să îmi placă... Cine ar fi crezut că o să mă prindă şi blogul.

Am dat de Victor accidental. Eu îmi vedeam de treaba mea, el urla din toată plictiseală lui. Se bagă în seamă cu cine apuca. "Uite ce frumos şi deştept sunt!" spunea el. Le cam umflă el, dar este... nu pot să-l contrazic! Mândria lu' muma'sa! Făt cu stea în frunte, iubit în felul lui, de toată lumea. Chiar şi de pupeze, deşi unele nu recunosc. Când adună lumea la cafea, mă sună şi pe mine. N-am prea priceput de ce! Dar întotdeauna mă duc. De obicei stau cuminte într-un colţ şi ascult. Băieţii deştepţi îşi storc neuronii pentru câte o replică interesantă şi apoi se lăuda unul pe altul. Dacă careva de la masa vecină îi aude şi îşi exprimă altă părere, Victor le recomandă să viziteze buda, în speranţa că se vor întoarce de acolo cu păreri mai inteligenţe. Victor e un om practic. Nu îi plac brizbizurile, nu găseşte nici un rost pentru culori altul decât semaforul. Dacă Victor te prinde holbându-te la o fotografie te va convinge că eşti prost. Tu spui că e artă, el îţi spune că nu există artă. Artă e un cuvânt născocit de oamenii idioţi ca să îşi justifice prostia. Vede şi el fotografia, ştie că e ceva acolo, dar dacă nu ştie exact ce e mai bine să o laşi naibii şi te joci cu numărătoarea. Mă apucase un chef nebun azi să-i arăt câteva poze drăguţe lui Victor. Pe urmă mi-am revenit şi le-am băgat la loc în sertar. S-ar uita el la poze, dar n-am eu talentele lui de a înşira cuvinte şi n-ar pricepe o boabă. Las' că scriu pe blog şi mă calmez!

The good samaritan

Ieri am făcut cunoştinţă cu John. Eu în general evit persoanele în stare de ebrietate de care mă lovesc pe stradă. Vikingul, al cărui major viciu este de a sări în ajutor tuturor creaturilor nevoiaşe, nu a putut să ignore chemarea. Da, omul ne-a chemat: "Hei, guys... come here".

John e un american la 40 de ani, probabil în armată - ca toţi americanii care locuiesc în acea zonă pe unde bântuia respectivul turmentat. Suficient de lucid ca să nu se urce la volanul propriei maşini dădea târcoale metroului (să zic aşa). John nu ştia cum se cumpără bilete sau unde să se urce în metrou ca să ajungă "down town", ceea ce Vikingul a presupus că este centrul oraşului. John era proaspăt bărbierit iar mâinile lui păreau să cunoască saloanele de cosmetică. Nu am ochiul bine format pt ţoale, dar estimez că un cunoscător recunoştea calitatea. A urcat în acelaşi metrou cu noi. Pe drum ne-a povestit de mai multe ori că a locuit în ultimii 3 ani în Tokio, că a fost cu o zi în urmă în Amsterdam, că tocmai a avut un concert Bon Jovi la el acasă şi că Bon Jovi e un tip de gaşcă. John avea liber azi şi vroia ieri noapte să petreacă. I-a oferit Vikingului portofelul lui, cheile de la maşină şi ar fi vrut să vină cu noi acasă. Vikingul a refuzat politicos darurile şi i-a recomandat să mai meargă două staţi ca să ajungă în centru.

A rămas în ultimul metrou care mergea spre centru,iar Germania, ţară ordonată, adoarme duminică odată cu găinile pentru că luni mai toată lumea lucrează. Nu sunt convinsă că intervenţia Vikingului a fost potrivită. Nu cred că era momentul potrivit ca John să mai iasă din cartier şi să vadă oraşul. Evident, dacă insista cu actele de caritate ar fi dormit pe preş.

Zeitgeist

Tentativa de postare serioasa... Sa vedem daca imi iese...

Wikipedia:

Zeitgeist is originally a German expression that means "the spirit of the age", literally translated as "time (Zeit) spirit (Geist)". It describes the intellectual and cultural climate of an era. In German, the word has more layers of meaning than the English translation, including the fact that Zeitgeist can only be observed for past events.

imdb:

Zeitgeist: The Movie (2007)
Director/Writer: Peter Joseph
Genre: Documentary
Tagline: What does Christianity, 911 and The Federal Reserve all have in common?
Plot Outline: Documentary about a) the origin of christian faith b) how american banks have seized worldpower at the beginning of the 20th century c) how these 2 items are related to the wars fought in the 20th and 21st century.

Există un alt documentar numit American Zeitgeist (2006). Din câte remarc, pe aceeaşi idee. Aceeaşi din "Fahrenheit 9/11" sau cărţile lui Dan Brown. Au un mesaj similar cu imnul României. Teoria conspiraţiei şi prostirea maselor umane nu sunt idei originale. Preferata mea rămâne "Fundaţia" lui Asimov. Dar am să le ignor pe toate timp de juma de pagină.

Filmul începe cu 5 minute de balet, după care serveşte poate prea direct cuprinsul întregului film. Cumva neutru, sau poate doar parşiv afirma: "I don't know what God is. But I know what he isn't!". Dacă ai avut răbdare până aici, la 10 minute de la începutul filmului începe efectiv documentarul. În prima parte este demontată iluzia religiilor, a creştinismului în mod deosebit. Argumentele sunt logice şi clare, din punctul meu de vedere. Cunoştinţele mele legate de mişcarea aparentă a soarelui pe sfera cerească corespund cu spusele lor. Deci: da, sunt de acord cu fiecare argument pus în partea I. Partea a II-a înşiră mai multe amănunte ale incidentului din 11 septembrie care pun semne de întrebare legate de varianta expusă de oficialităţile statului american. Nu este servită pe tavă o concluzie atunci, dar este mai mult decât evidentă direcţia în care se merge. Partea a III-a da o lecţie de istorie şi economie americană. Nefiind punctul meu forte, nu pot să pronunţ. Mă aştept să fie destul de coerente chiar şi pentru cel mai amator economist. Continuă cu teoria conspiraţiei şi nu uită să tragă concluzia: motivul este [...] mereu acelaşi.

Reţetă e destul de simplă, nu? Dacă vrei să convingi un om de ceva, întâi îi prezinţi ceva bine argumentat, ceva care ştia dar îi lipseau dovezile. Omul va căpăta încredere în tine. Apoi îl faci să îşi pună întrebări şi în final îi spui ce trebuie să creadă. Te va crede pentru e singurul lucru pe care în cunoaşte. Pentru că toţi oamenii sunt proşti. Da, eu consider că toţi oamenii fără excepţie sunt proşti. Sunt creduli, încăpăţânaţi, mândrii, limitaţi şi acţionează în turmă. Nu vor vedea niciodată întreaga imagine pentru că folosesc doar 1% din capacitatea creierului, pentru că sunt prea preocupaţi să îşi alimenteze propriile opinii, opinii de care ţin cu dinţi din iluzia că le oferă individualitate. Ne mişcăm în turmă dar ne credem unici, încuiaţi în acel 1% al activităţii cerebrale.

Filmuţetul ăsta e pe bune? Poate! Dar dacă toţi oamenii sunt proşti cum de ar fi capabili să ducă o chestie de genul ăsta până la capăt? Sigur! E o ipoteză pentru cum a reuşit un total imbecil să ajungă preşedintele unei mari puteri. Dar... chiar e pe bune? Şi acum ce? Nu mai facem copii pentru că nepoţii noştri vor ajunge ori marionete ori li se va opri cipul? Sunt optimistă. Sper că în era gemenilor nepoţii noştri vor trece peste acel 1%... asta său ceva pe idea "Matrix"..

... keep the human mind entertained, so that they don't go in the way of important people by doing to much thinking...

Acum închide dracu' televizorul ăla!

From the life of the young and bored

Job Nr. 2: Eu am grijă de clienţi, Paul să meargă filmul. Ambele activităţi necesită 15 până la 30 de minute înainte de începerea filmului. În timp ce alţii se belesc la film, eu aş putea să fac altceva. Aş putea să vorbesc cu cine apuc pe messenger, să stau pe forum, să umblu prin bloguri, să citesc o carte, să mă joc pe telefon, să îmi fac unghiile... unde pui că aş putea chiar să mă interesez de amărâta aia de lucrare de studiu pe care trebuie să o scriu. Dar Paul coboară din cutiuţă proiectorului.

Paul: So... What do you do when you are not here?
Kat: I'm suppose to study... I have another job... [bla bla, detalii]
Kat: What do you do?
Paul: Oh, nothing! I sleep, come to work, sleep, come to work, sleep some more...
Kat: So, do you like this job?
Paul: Neah! I'm just doing it for the money! I thought about taking some German classes. But I have to get up early... so...
Kat: When did you came in Germany?
Paul: In October!
Kat: And why?
Paul: Well I had a job there, kind of like this one, just for the money. And then I met my girlfriend, and she's German, and I either get a better job so I can make more money or move here. So I moved.
Kat: So you are going to keep doing this?
Paul: Nope! [... liniste]
Kat: Do you have a plan?
Paul: Yeah! After my girlfriend makes babes I'm gonna stay home with the babes and I'm never gonna work again. [... Paul ridica mainile in aer ca si cum a castigat un maraton]
Kat: You think that's better then working?
Paul: Yeah!
Kat: But babes cry!
Paul: That's what earplugs are for!
Kat: And you are going to change diapers?
Paul: Yep!
Kat: And what will your girlfriend do?
Paul: She love's her work. She's gonna go back to work as soon as she can.
[...]

Unic exemplar în cunoştinţele mele!

Şi cândva odată voi povesti şi cum rezistă unii oameni 8 ore la birou, deşi mie mi se pare un chin după 4.

Din dragoste

Al meu Viking vroia să îmi arunce adidaşi (adică încălţările sport marca vance) pentru că am călcat într-un rahat de câine. Logic, n-am de gând să îmi arunc încălţările din simplu fapt că au intrat în contact cu un îngrăşământ 100% ecologic. În mândria lui de viking afirmă că vrea 3 plozi. Departe de mine un gând aşa productiv, dar aş vrea să îl văd schimbând scutece.

Cu dedicaţie

Ţin să menţionez că nu am găsit azi panglici roz, inimioare sau sclipici nicăieri pe unde am fost. Am fost acasă, până pe la 12 - pt că nici eu nici Vikingul nu am avut chef să ne trezim devreme, am mers cu autobuzul 8 minute în deplină linişte. Nimeni nu se agita cu flori, baloane, cadouri... Nimeni nu se giugiulea sau înghesuia pe nicăieri. Am fost la cantină. Nici un meniu special, decoruri, chiar şi clientelă se purta foarte normal. După care m-am instalat în sala de calculatoare şi aş fi putut trece cu vederea că azi ar fi vreo sărbătoare ceva, dacă nu mi-aş fi început obijnuita activitate pe net, în loc să butonez pt prosperitate. Mult prea culii anti-Valentini se manifestă peste tot din toate tastele. Nu uită nici o ocazie pt a fi über-cul. Resursele de manifestare über-cul le depăşesc cu mult pe cele oferite de Crăciun. Dacă găseşte careva undeva un cul care a reuşit să posteze azi ceva nededicat Valentinilor, să îmi daţi şi mie link-ul. Va dau şi eu unul la schimb : link


Iar pentru restul o felicitare:

Blogroll

Adăugat una persoană feminină în "Lectura de seară". Erau prea puţine femei în listă. In momentul în care am mai găsit una interesanta, am trecut-o repede. Trebuie sa îmi aduc aminte sa nu citesc si comentariile. Prea multi bâzâie ca muştele în jurul unui bec.

Poate ar trebui sa schimb sortarea. Mihai nu sta bine lângă Tudor.

Poveşti din tabără

Una bucată neamţ lucra la o firmă mare, cu şefi mulţi, pe un salariu bun, prestând un serviciu nemaipomenit: dădea oameni afară. Muncea omul din greu până la ultima lovitură, dar rezultatul final era întotdeauna: "X, Y, Z trebuie scutiţi de programul de 8 ore al firmei". Timp de 5 ani neamţul nostru a dus o prospera activitate în urma căreia punea biştari la şosetă şi schimba maşinile cu aceiaşi viteză cu care erau eliberaţi alţi angajaţi de muncă şi salariu. Cu aceeaşi viteză s-a dus şi faima lui în firmă. Prezenţa lui în fiecare filială a firmei se făcea brusc remarcată. După 5 ani numărul roşiilor aruncate în direcţia lui crescuse deja peste valoarea neglijabilă, iar dansurile ce trebuiau prestate în faţa şefilor începuseră să îl irite. Ce poate face neamţul nostru atunci? Îşi deschide propria lui firmă, alege angajaţii din rândul studenţilor, îi plăteşte mai bine decât alţi angajatori, pleacă în Austria împreună cu angajaţii (în interes de serviciu), le plăteşte cazarea şi toate consumaţiile şi se intoxica cu alcool în fiecare seară. Rezultatul fiind 0, adică: câştig - cheltuieli = 0. Dar neamţul nostru este fericit pentru că oamenii se bucură când îl văd.

Is this a happy-ending story?