vineri, 23 mai 2008

Pe Băneasa

Ziceam de Băneasa… adică vroiam să zic acum o luna, dar mi-a fost lene… Să începem de la ou, că găina n’am găsit-o!

De vreo cinci ani jumate tot fac drumul Bucureşti-Stuttgart. Încă mai ţin minte primul drum! Eram doar eu şi Vikingul pe autocar, pt că restul trupei aleseseră altă companie. Pentru fineţuri de genul: auziseră ei că unii ar fi mai serioşi, au filme mai bune, frânează mai subtil… Drumul cu autocarul e drumul cu autocarul. Dura aproximativ 36 de ore, din care 12 pt turul României. Evident cele 36 de ore puteau fi prelungite datorită unor diferite inconvenienţe. Cauzele inconvenienţelor fiind: colegii de drum, şoferii, vameşii, autocarul, vremea,… orice era posibil. O simplă loterie. Soluţiile inconvenienţelor difereau şi ele. Cum se descurca fiecare pe drum era mai mult interpretabil decât clar definit. Şi pt ca acele 36 de ore să treacă cât mai repede mi-am dezvoltat o technica specială: dormeam tot drumul! După ce am câştigat experienţă am ajuns să mă trezesc doar când se oprea autocarul! Micuţul amănunt legat de confuzia posesiunilor personale era preocuparea altor persoane cu care călătoream, în general Vikingul.

Am început cu timpul să testăm alte variante de călătorie: maşina, trenul, avionul, sau combinaţii din cele trei. Cea mai solicitantă trebuie să fi fost atunci când am schimbat aripile pt şine la Budapesta. Pot înţelege mai multe limbi străine, în unele chiar mă pot exprima destul de bine. Ungară mea se limitează la Jgen şi Szeretlek. Detalii…

Apoi a început să devină din ce în ce mai accesibil zborul. Există zboruri pt toate buzunarele. Stuttgartul are un singur aeroport, Bucureştiul două! Iar buzunarele mai subţiri aterizează pe Băneasa.

Amuzant: taxele de aeroport sunt mari pt aeroportul Băneasa decât pt aeroportul din Stuttgart, dar…

Când plec de pe aeroportul din Stuttgart:
  1. Stau la coadă, ajung în faţă la ghişeu, îi arăt unei tanti paşaportul, ea lipeşte nişte abţipilde pe bagajele mele şi primesc în schimb un carton-biletul de îmbarcare. În funcţie de baftă chestia asta poate dura până la o oră.
  2. Stau la altă coadă, trec printr-o poartă şi dacă bipăie vine o tanti şi mă pipăie, îmi e confiscată pilă de unghii din bagajul de mână, arăt că am pus crema de mâini şi rimelul într-o pungă transparentă, dacă sunt încălţată cu cizme trebuie să îmi arăt şosetele, apoi ajung în zonă fără taxe unde dacă am bani îmi cumpăr farduri şi ciocolată Toblerone.
  3. Cu juma de oră înainte de decolare ar trebui să caut poarta de îmbarcare. Sunt multe! Plimbatul de la prima poartă până la ultima poartă necesită un sfert de oră. Flutur paşaportul în faţă grănicerilor.
  4. La un moment dat începe îmbarcarea. Flutur biletul de îmbarcare în faţa unei tanti, mă urc într-un autobuz care mă plimbă până la avion. Dacă avionul nu a ajuns cu întârzieri, va pleca la timp.

Când plec de pe aeroportul Băneasa din lipsă de spaţiu, personal şi utilaje totul durează mai mult şi toată lumea e mai agitată.. Pt că am supraestimat traficul din Bucureşti într-o seară de duminică am ajuns la aeroport cu 3 ore înainte de plecarea avionului. Ceea ce nu a folosit la nimic, pt aşa zisul chek-în a început cu o oră înainte de plecarea avionului. Pt zborul nostru s-a găsit un singur ghişeu disponibil. N-am remarcat cum era la vecini. Aeroportul Băneasa, are un singur terminal şi aproximativ 3 porţi de îmbarcare, toate în aceaşi cameră. Cum la ora la care am plecat eu, îşi mai luau şi alţii zborul în alte 5 direcţii, încăperea în cauză era plină. Scaunele le împărţeam cumva. Uni găseau un loc, alţii se descurcau în picioare. Cu aerul era mai greu. Nu se poate împărţii la fel. Iar regulile spun că personalul neautorizat (adică clientul) nu are voie să şadă pe pistă, deci nu se poate ieşi afară pt o gură de aer. Poţi privi, nu poţi ajunge! Dacă aeroportul din Stuttgart are magazine pe o suprafaţă de 5 900 metri pătraţi, baruri şi restaurante pe 4 500 metri pătraţi; în Băneasa era un magazinas de 10 metri pătraţi (închis la ora când eram eu prin zonă) şi două automate stricate. Conducerea nu prea are simţ economic. Mulţi erau nemulţumiţi de condiţii, şi-ar fi dorit un pahar de apă, o măslină, îngheţată de căpşuni. Pe mine m-a nemulţumit doar că orice măsuri de precauţie aş lua, oricâtă răbdare şi calm am, îmbarcarea rămâne problematică. Ajung din timp la aeroport, am grijă că bagajul de mână să fie cât mai mic şi să nu conţină nimic care le-ar da dureri de cap, mă îmbrac cât se poate de simplu că să nu bipăie poarta aia când trec prin ea, las imbecilii să treacă în faţa mea (oricum ajungem în acelaşi avion) elimin tot ce ştiu că ar crea probleme/întârzieri/stres… cumva tot iese prost. Până la urmă avionul decolează cu întârziere, dar o recuperează pe drum.

Când ajung pe aeroportul din Stuttgart:

  1. in secunda doi după ce s-a oprit avionul mă ridic după scaun şi în funţie de viteza colegilor de drum, ajung în autobuzul care mă plimbă până în clădirea aeroportului
  2. flutur paşaportul în faţa grănicerilor, ajung într-o cameră mare unde bâzâie o bandă rulantă. Acea bandă rulantă are în jur de 50 de metri şi se învârte întortocheată prin cameră. La un moment dat apar bagajele! Mi le însuşesc fără nici o problemă şi alerg spre casă.

Când am ajuns pe aeroportul Băneasa

  1. am aşteptat 10 minute în avion pt că aeroportul nu avea autobuze disponibile
  2. intru într-o încăpere neaerisita plină cu pasagerii altor 3 zboruri şi mă aşez frumos la coadă pt a flutura paşaportul.
  3. Ajung într-un spaţiu şi mai înghesuit unde s-ar vedea banda rulantă de 10m, dacă nu ar fi 3 rânduri de oameni în jurul ei. Logic toţi pasagerii celor 3 zboruri care au ajuns înaintea mea + colegii mei de drum îşi vor bagajele.
  4. Sărind că un terrier în faţa unui gard remarc surprinsă bagajele mele plimbandu-se pe bandă, cu bucuria unui copil care şi-a regăsit jucăria mă întind spre ele. Destul de firesc, în entuziasmul meu am călcat o cucoană parfumată pe pantofii ei de lac. Am încercat să îi explic că dacă eu întru mai repede în posesia bagajelor mele, eliberez banda pt următoarele bagaje, poate chiar ale ei. Dar şi ea încerca în acelaşi timp să îmi explice ceva. Am impresia că nu m-a auzi!
  5. Victorioasă ies din aeroport şi o văd zâmbind pe mama!

Mama mea zâmbeşte foarte frumos!

2 comentarii:

o picătură spunea...

in tara asta mi se pare mie ca intotdeauna lucrurile vor merge prost.nush de ce. poate chiar noi suntem de vina...

Anonim spunea...

nu are nimic de a face tara,cu faptul ca lucrurile nu sunt bine organizate,tara e o bucata de pamant cu insecte si flori pe ea,ce are de-a face cu stresul oamenilor,si stii asa e peste tot,mersul cu avionul e o pacoste,pierzi o zi oricum ca sa ajungi unde vrei,aeroportul baneasa e f mic,de aia e asa mai aglomerat,dar asta e,mai sunt si alte aeropoarte la fel in lume,ala din goteburg suedia de ex,altele ca frankfurt,ala micu din londra (am uitat cum ii zice),sunt o pacoste ca sunt prea mari oricat de organizate or fi,acolo faci muschi la gambe alergand' ca disperatu sa ajungi la poarta ta,cel mai fain ar fi dc ne-am teleporta direct cu tot cu sutele de bagaje de care avem nevoie,la inceputul "cariere"i mele de turista,eram innebunita dupa toate aceste calatorii,acum pur si simplu ma obosesc,e acelasi lucru ca ma aflu in londra sau in bucuresti,e vreme care trece degeaba,e obosela,cozi imense,dupa care tre sa-ti iei 2 zile concediu de la atata stat degeaba in mirosuri aglomerari,treziri de dimineata,facut bagaje, desfacut bagaje...dupa atatea calatorii in toata lumea deja am un "simt" al facutului de bagaje,imi ia 30 min de gandit,si 1 de impachetat in cazul in care sunt acasa,si nu uit nimic,totul e perfect aranjat,exact asa cum trebuie ..o sa am o calatorie de facut la sf lunii asteaia,de m-as teleporta direct ce bine ar fi...