Pretender

"...
I'm the voice inside your head
You refuse to hear
I'm the face that you have to face
Mirrored in your stare
I'm what's left, I'm what's right
I'm the enemy
I'm the hand that will take you down
Bring you to your knees

So who are you?
Yeah, who are you?
Yeah, who are you?
Yeah, who are you?
..."

Alternative feminine

Am citit de curând un articol care povestea cum că emanciparea femeilor le-a făcut nefericite. Se pare că miracolul emancipării le-a împovărat cu obligaţia de a avea o carieră, iar femeile sunt defapt mai fericite când fac mâncare, curăţenie, au grija de copii. De asemenea este bine cunoscut cât a crescut rata divorţurilor, cât a căzut familia din priorităţile fiecăruia şi cât de puţină atenţie primeşte copilul din partea părinţilor în ziua de azi.

Cariera e o formă modernă de sclavie, din câte am auzit. Cine n-are viaţă particulară se mândreşte că are o extraordinară carieră. Frumos, nu?

Acum cine are la îndemână o statistică care arată cât de fericite erau femeile pre-emancipare? Da, am înţeles că erau mai fericite să spele geamurile cu petrol şi să măture toată curte... whatever... Dar îmi spune cineva cât de fericite erau atunci când o luau pe coajă pentru că au ars mâncarea, sau pentru că au fabricat doar purtători de estrogen şi nici unul de testosteron? Divorţul nu era la modă. Poate e prea la moda acum, dar câţi au rămas în căsătoriţi doar pentru că nu se cuvenea să divorţezi? Trebuie să fi fost o viaţă cu adevărat fericită, nu? Ce povară este libertatea!

Păcat că aşa puţini dintre noi sunt capabili să îşi găsească jumătatea şi să se bucure de viaţa particulară. Dar pentru restul... măcar există alternative.

Don't bullshit me!

Ambalaje

Trăim în secolul comunicaţiei, internetului, al consumului, al E-urilor şi al ambalajelor. Japonezi sunt de vină. Ei au început cu arta împachetatul şi turma s-a luat după ei. Bucăţica cu bucăţica totul este împachetat. Totul trebuie să corespundă normelor de igena, pentru a proteja E-urile din bucăţele. Aşa era, nu? Apoi totul trebuie să fie colorat, să iasă în evidenţa, să atragă privirile cumpărătorului. Altfel degeaba s-au chinui să facă aşa multe şi bogate, că nu le vrea nimeni. Chiar şi măcelarul împachetează carnea proaspăt tăiată într-o hârtie, apoi o pungă şi lipeşte peste o etichetă. Când bucăţelele individual împachetate ajung în mâna cumpărătorului, acesta are nevoie de un alt ambalaj ca să le adune şi să te mute din căruciorul de cumpărături în maşină, şi apoi din maşină în bucătărie. Apoi toate acele ambalaje apucă să fie rupte, sfâşiate, smotocite, şi adunate fără conţinut într-un alt abalaj. Şi dacă trăieşti în Germania ambalajele ajung să se transforme, fie în alte ambalaje fie în scrum; dacă trăieşti în România se vor intanli cu toate într-un loc special; iar dacă eşti în India, atunci ambalajele îţi vor decora trotoarele.

Dar ambalajele ne ajută să nu ne murdărim pe mâini, să punem la păstrare, să alegem. Ambalajele ne fac viaţă mai uşoară. Noi iubim ambalajele. Eh? Care îşi doreşte să fie un ambalaj?

Paleta de culori

Am cunoscut un pictor ca mine zilele trecute. S-a luat de mine că pictez doar cu alb şi negru. El ştie să îmbine multe culori. Nu pot, i-am spus. Dar n'a'nţeles. Cum să înţelegi când sunt aşa frumoase picturile în culori. Mi-ar fi plăcut şi mie să joc în nuanţe calde, aprinse sau pastelate. Dar când am încercat m-am intanlit cu daltonişti. Vedeau roşu când eu pictam doar verde. Sunt peste tot în jur şi se înmulţesc. Nuanţe de gri le trebuie lor, dar eu am refuzat. Am luat doar alb şi negru, atunci. Şi am rămas cu ele. Poate am să învăţ culorile cândva, dar nu acum.

Ne pregătim de finala!

Ultimele două ore din ultimul sezon vor apărea vineri seara pe sticlă (vineri seara la ei, sâmbătă dimineaţa pt noi).

!BSG spoiler! Dacă nu aţi văzut până la episodul 17 "Someone to Watch Over Me" din ultima serie, dar aveţi de gând, nu apăsaţi play!

Faza zilei!

La mine'n "sat", într-o intersecţie micuţă (două benzi pe sens) s-a stricat semaforul. Patru poliţişti se chiuiau să dirijeze circulaţia. Şoferii aveau greutăţi să urmeze indicaţiile. Poliţistul dădea semn să se oprească, şoferii se opreau. Poliţistul se întorcea cu spatele la maşinuţe să vadă ce fac colegii lui pe celelalte laturi ale intersecţiei, şoferii se gândeau să o ia din loc. Probabil amărâţii n-au m-ai păţit d'astea.

Zu hause

Queen a deschis un grup pe last.fm. ProRo, ca un mediu în care să
dăm glas ideilor despre ceea ce e bine şi ce e rău în România. Chiar cu speranţa că poate descoperim vreo metodă să ne opunem puţin căderii libere. (Chiar! Pe bune acum! Lumea din jurul meu chiar e în cădere liberă? Mi se pare mie? Am îmbătrânit? Care-i poanta?) Mi-a plăcut foarte mult ideea. Mi-am spus "Voi scrie" şi cam atât. Şi presupun că şi ceilalţi care au intrat în gaşcă a zis la fel, că nimeni nu a scris nimic. Lipsă de inspiraţie?

În momentul de faţă România îmi pare nimic mai mult decât ţara de plastic unde se ascultă manele, tineretul se împarte în mişcarea emo sau "târfa şi cocalarul", se promovează prostia. Dar nu vreau să accept. Vreau să cred că mă pot întoarce acasă şi că voi găsii oameni ca mine, că voi fi în elementul meu, că nu trebuie să fiu toată viaţa mea străin în alte ţări. Poate e o prostie, poate e doar incapabilitatea mea de a mă adapta aici... sau altele...

Zilele trecute am ajuns să citesc pe un blog despre o telenovela. Una naşpa rău, care are coloana sonoră exclusiv din manele. Iniţial m-am speriat că aşa ceva apare pe un post tv, unul care mi se părea destul de decent. Apoi m-a şocat că apare Florin Călinescu în respectiva telenovelă. Apoi m-a lovit rău faptul că actriţa (e actriţă, nu?) din rolul principal arată mai natural, mai frumos şi e mult mai finuţă decât majoritatea pitzipoancelor de naţionalitate română. După care am căutat-o pe google. Am găsit-o blondă şi la fel de penibilă ca toate vedetele promovate în ţară.
Şi m-am calmat. Vă zic! Nu văd vre un motiv să îmi iau televizor vreodată.

Bucata 2
O chestie pe care nu o să o înţeleg niciodată: furatul. Nu neapărat sustragerea de bunuri, ci în general. Am câţiva prieteni, oameni pe care îi apreciez, cu care mă simt bine în timpul liber şi pe care ştiu din experienţă că mă pot baza. Fără glume! Am tot respectul pentru ei, dar debitează cele mai bizare chestii. De genul: "Eu pot sa mă duc la muncă şi să nu fac nimic, că nu mă verifică nimeni... Da, am un salariu foarte bun. Cu greu găseşti o slujbă ca a mea. Da'... fraierul ala de şef habar'n'are cât îmi ia să termin un proiect şi frec menta la maxim!"

Next:
am avut profesori în facultate care dădeau note după regiunea de provenienţă a studenţilor, profesori depăşiţi de dezvoltările tehnologice, orgolioşi, incapabili să se adapteze şi care promovează pe plan internaţional un individ acuzat de plagiat. Dar unde nu sunt d'ăştia, nu?

Să îmi spună careva că am la ce să mă întorc, vă rog! Că eu nu mai ştiu de ce insistam atât că vreau acasă. Vă rog! Unde vreau să mă întorc?

Dedicaţie:


PS: mesaj scris sub stare de ebrietate. Prietena mea roşcată nu m-a ajutat prea mult să termin sticla de vin. Dar am căutat cu succes, zic eu, diacriticele (tot nu m-am obişnuit) şi mozilla subliniază tot ce nu găseşte în dicţionar. Refuz să corectez incoerenţele.

P!nk

Cum să cânţi şi să faci acrobaţii în acelaşi timp? Cum?

Tot albumul "Funhouse”, câteva hituri mai vechi, câteva coveruri, câteva piese acustic, un pic de balet, un solo de pian, multe acrobaţii, coregrafie, constume, culori, sclipici, atitudine. Toate de văzut într-un concert P!nk. Nu pot să îl numesc concert. La un concert merg vinerea viitoare. Cinci indivizi vor scoate sunete frumos sincronizate şi eventual se vor plimbă pe scenă dintr-o parte în altă. La un concert nu zboară nimeni. Deci P!nk ţine un spectacol în toată regula, nu un concert. Un spectacol pe muzică live.

Să ne înţelegem:








Mi-am propus să studiez youtube-ul, să văd ce îmi oferă din ce am văzut live. Asta aşa... până apare DVD-ul.

Sau la alţii acasă, că au avut locuri bune:

Iartă-mă iubito! Am schimbat yala!

Apăreai fără sa ştiu când ai intrat pe uşă. Râdeam, dansam, beam până dimineaţă. Când mă trezeam din mahmureala, tu nu mai erai lângă mine. Aşteptam să vi, dar tu nu dădeai nici un semn. Mă gândeam că poate te-am supărat că m-am îmbătat din nou. Iubito, tu ai adus băutura, tu ai pus muzica. Apoi credeam că ţi-ai găsit pe altcineva sau că vrei ceva mai bun. După un timp apăreai din nou fără să spui un cuvânt. De ce ai plecat, de ce te-ai întors?! Ţi-a fost dor de mine?

Iubito, nu te mai las să intri. Nu pot, iubito, pentru că ai să pleci din nou. Îmi pare rău, iubito! Am schimbat yala!


Dacă tot aberez, să dau şi o dedicaţie!

Azi!

Câteodată te pregăteşti pentru orice piedică posibilă, te înarmezi cu răbdare, îţi faci curaj... şi când ajungi în faţă nu apare nici o problemă, totul merge ca uns. Mai, mai să ma dărâme avântul de azi...

Esecuri si realizari

Sunt banale intrebari la un interviu sau la reuniunea de liceu. Societatea se asteapta sa iti expui realizarile si sa fi umil cand esti pus in fata propriilor esecuri. Dar pana la urma te aprecieaza mai mult cand esti modest cu realizarile si arati ca esti capabil sa iti accepti esecurile si sa inveti din ele.

Am crescut, pe cuvant. Dar cine imi da timpul inapoi? Cum se scapa de frustrarea ca n-am deschis ochii mai devreme? Si cum te impaci cu ideea ca unele probeleme nu se rezolva niciodata? Ca unele situatii raman confuze si indiferent in ce directie ai apuca-o tot nu o scoti la capat? Si apoi... daca eu nu imi iert mie greselile, de ce le-as ierta pe ale societatii sau fie doar pe ale vecinului?

Yep! Filozofie ieftina!

imobil

Adică... dacă mobil nu mai e, înseamnă că este imobil, nu? Deşi încă sunt în posesia lui Gandalf the White şi Idunna încă mai are suc în baterie, am rupt relaţia cu Mama Reţeaua de Telefonie şi deci: am devenit imobilă! Pare incredibil după 7 ani de permanentă legătură GSM să fie posibilă o existenţă lipsită de această facilitate. Totuşi, primele 10 minute le-am supravieţuit şi este o provocare pentru mine să testez limitele acestei variate.

Nu mă sunaţi! Lăsaţi un mesaj pe blog! :P

... în trei faze!

Faza 1: Raţiune şi simţire

Se presupune că omul se deosebeşte de restul animalelor prin raţiune, intelect... d'astea. Nu? Parcă aşa era. Clar nu toţi indivizii sunt dotaţi cu raţiune, dar pare-mi se că şi cei care nu duc lipsă o folosesc la probleme de matematică, diverse analize, poate la locul de muncă. Nu şi în relaţiile cu ceilalţi. Atunci când interacţionează cu mediul înconjurător, implicit şi cu semenii săi, omul reacţionează impulsiv, fără raţiune. Eventual numeşte asta că "are sentimente". La apariţia unui conflict cu semenii săi, omul va adopta o atitudine defensivă şi eventual se va considera victimă pentru că: "i-au fost rănite sentimentele"... sau nu numai. Rare ori îşi va pune problema "de ce?", "cum s-a ajuns la asta?", "care au fost motivele"; şi dacă o va face va ajunge la concluzia că era total nevinovat, toate acţiunile sau inacţiunile sale fiind perfect justificate. În etapa următoare vca proceda complet opus faţă de ceea ce ar duce la aplanarea conflictului, pentru ca din moment ce el e nevinovat şi i-au fost rănite sentimentele de către semnenii săi, atunci semenii săi trebuie să parcurgă un drum mai lung la el. Ca un fel de penitenţă... sau pentru a-şi arăta superioritatea... Sau? Cum era defapt?... Şfarârşeste prin a fi nefericit pentru că el e singurul nevinovat într-o lume crudă!

Faza 2: Teorie şi practică

Ştiu logica, cunosc teoria... dar practica? Aaa... în practică majoritatea sunt stângaci. Puţini au un dar înăscut pentru practică. În practică logica e în ceaţă iar teoria nu se potriveste. De la distanţă totul pare banal şi rezolvabil. Din mijloc pare imposibil. În practică nu accepţi ceea ce este evident, nu accepţi că nimic nu e ideal. În practică toate argumentele de grădinită sunt la putere şi orice scuză e valabilă. Practica ne omoară. Vag, totuşi îmi e clar. Dar dacă ar fi să lupt împotriva firi (şi a mea şi a semenilor mei), să accept şi limite şi infinitul, de ce aş face-o? A... da! Problema neagă soluţia.

Faza 3: Mi-am luat boxe! FTW!

Leapşa

Am deschis şi eu pe anul ăsta blogul, m-am uitat să văd ce se mai întâmpla pe blogurile pe care obişnuiesc să le citesc şi am constatat că am primit o leapşă. Eu, nefiind prea activă prin cercurile blogăreşti, nu cunosc ritualurile foarte bine.

Dacă am înţeles eu bine, ideea ar fi de a promova CharityGift. Site-ul pare drăguţel. Ideea admirabilă. Dar de când am văzut "Filantropica" sunt destul de reticentă la activităţi de genul! Mircea Diaconu ar fi mândru. L-am văzut cândva demult şi părea mai emoţionat când vorbea de "Filantropica" decât de oricare altă realizare a lui.

Să păstrăm totuşi o notă optimistă şi să sperăm că unii chiar au intenţii bune, chiar dacă Zâna noastră artificială face parte din gaşca lor. Leapşa spune să îmi aleg 5 cadouri, să spun "de ce" şi poate vine Moş Crăciun mai devreme.

Lista mea:

1. Zorzonele. Pentru că mie îmi plac zorzonelele: inelul verde şi cerceii roşii. Mai normal era să aleg culori care se potrivesc dar astea mi-au plăcut. Dacă am înţeles eu bine, zorzonelele susţin cu 30% din valoarea lor Asociaţia Cuţu Cuţu

2. Vase de ceramică! Nu îmi e foarte clar cum arată respectivele vase, dar am eu o nostalgie personală pentru ceramică. Plus că veniturile ajung în întregime la Alternativa 2003. 100% sună bine!

3. Cărţi: Copiii lui Hurin sau Romania in fotografii (ne)conventionale. Mai erau câteva interesante. 7% revin Fundaţiei TERRA Mileniul III.

4. Un unt de corp, pentru că untul de cacao miroase foarte gustos. 20% sunt pentru Fundatia Inima de Copil.

5. Muzică: Iris sau Phoenix! Pentru că ar trebui să ascult mai multă muzică românească şi îmi lipsesc din colecţie. Tot pentru mediu!

Şi cu ocazia asta am aflat că sunt mai multe organizaţii de genul ăsta în România de cât mă aşteptam.

Leapşa o dau mai departe lui: Queen, Havena, Yannah şi Oana, deşi nu-s foarte convinsă că vor afla şi ele.