duminică, 22 mai 2011

Dacă aş fi avut şi eu...

Da, ok, toţi am dus lipsă de câte ceva. Dar până la urmă fiecare se descurcă cum poate cu, ce are. Că X a avut şi tu nu, nu te ajută foarte tare. Până la urmă X, cu ce a avut el, a plecat de la A şi a ajuns la B. Tu, cu ce ai avut tu, ai plecat de la C şi încă eşti tot acolo. N-a zis nimeni ca trebuie să ajungi undeva anume. Distanţa e o măsură relativa la punctul de plecare, indiferent despre care punct de plecare vorbim.

Poţi să înşiri acele lipsuri ca scuze pentru eşecuri sau nerealizări, sau poţi le priveşti ca o provocare. Pentru că oamenii care realizează ceva mai mult decât majoritatea sunt oamenii care ştiu ce vor (măcar pe termen scurt) şi nu se opresc doar pentru că le lipsesc una alta. Iar cei care rămân doar la a-şi plânge de milă cel mai probabil ajung nişte lepre.

Aşa-i că-s bună la teorie?

Later Edited: Altii care o spun mai bine: Every successful case is a special case

Niciun comentariu: