Adio budă

În general găsesc vizitarea budei deranjantă. Mă întrerupe de la nimicurile pe care le fac pt că aşa vrea corpul meu, împotrivă voinţei mele. Material prost. Singurele momente când întreruperea este bine venită este când sunt la muncă şi trebuie să stau multe ore la birou în faţă monitorului. Cine a inventat munca la birou cred că era handicapat şi de ce nu mi-a spus şi mie cineva chestia asta înainte să fac două facultăţii. Stând la birou şi încercând să mă înţeleg cu boul ăla din calculator care aranjează pixelii de pe monitor, consum cantităţi considerabile de lichide. Mă bucur de câte ori îi pot spune piticului să mă scuze cât îl las singur, mă cheamă natura. Buda de la muncă e foarte frumoasă. Are gresie neagră, mobilier de lemn, oglinzi imense, tot felul de odorizante, hârtie şi şerveţele cu ţ'spe straturi. Aşa că fac tot posibilul să o vizitez din juma în juma de oră. Câteodată o vizitez şi fără motiv. Cămăruţa aia cu trei wc-uri şi două chiuvete e mult mai plăcută decât biroul meu. Dar de săptămâna viitoare n-am să o mai văd. Figuranţii ăia cu cravate ne-au mutat birourile în clădirea din fabrică. Cred că vroiau buda doar pt ei. Ştiu cum arată buda de acolo. Voi găsii probabil alt motiv că să mă lase piticul ăla în pace. Poate mă apuc de fumat.