vineri, 3 octombrie 2008

Maturitate - pentru Omul de zăpadă

@dexonline.ro
MATURITÁTE s.f. Stare de deplină dezvoltare (fizică şi intelectuală); calitatea de a fi matur; p.ext. perioadă din viaţa omului între tinereţe şi bătrâneţe. ♦ (Biol.) Stare de dezvoltare deplină a unui organ sau a unui organism întreg. ♦ Stare de deplină dezvoltare a unui fruct; coacere. ♦ Fig. Stadiu înaintat de experienţă, de însuşire a cunoştinţelor; seriozitate, profunzime (determinată de vârstă, de experienţă). ♢ (Ieşit din uz) Examen de maturitate = bacalaureat. – Din fr. maturité, lat. maturitas, -atis.

Omul de zăpadă şi cu mine ne contrazicem pe tema: "care s-a copt mai bine în ultima vreme". Şi fiecare dintre noi se raportează la lipsurile celuilalt pentru a aduna argumente în favoarea lui. Pueril, nu?

El: cum că eu nu mă pot detaşa de probleme (îmi aduc problemele de la muncă acasă & co). Eu: cum că el încă mai e băiatu' lu' mama în casa părintească.

Îmi e neclar cum aş putea măsura maturitatea fiecăruia dintre noi pentru a determina exact care dintre noi e mai tare. Dar am un răspuns pe care el nu l-a avut când i-a trebuit: cea mai mare realizare a mea sunt eu. Pentru că ştiu de unde am plecat şi unde am ajuns, ştiu ce am câştigat şi ce am pierdut, ştiu că e loc de mai bine şi sper să pot păstra tot ce am acum.

Important e că ne străduim, nu?

Omului de zăpadă i se comunică de asemenea că orice mesaj care îi este adresat va fi specificat ca atare, pentru a nu-l suprasolicita, dat fiind că presupunerile din ultima vreme au fost eronate şi insista prea mult pe ele. De altfel câteva din mesaje mai recente au fost editate în acelaşi scop.