miercuri, 26 noiembrie 2008

Se poartă lopeţile

Gingaşul sex feminin întotdeauna a arătat un interes deosebit pentru ceea ce e plăcut privirii, având chiar o nestăvilită dorinţă de a fi obiectul privit. Bineînţeles, exemplarele diferă. Aceste tendinţe fiind mai pregnante la unele exemplare de cât la altele. În rare cazuri se întâmplă să şi lipsească cu desăvârşire sau să fie suprimate de intelect. Diferenţele dintre exemplare pot fi remarcate şi în direcţia pe care o apucă mânate fiind de aceste tendinţe. Majoritatea însă încearcă să corecteze darurile primite de la mama natură, pentru a se apropia de un ideal (fie propriu, fie preluat). Altele fac acelaşi lucru doar din lipsă de înţelegere faţă de mama natură... un fel de răzvrătire. E pur şi simplu mai mişto să pari fabricată din plastic, în toate culorile. Pentru un asemenea rezultat recurg la diverse metode. Una dintre ele, practicată de mii de ani, este împopoţonarea extremităţilor cornoase cu care se termină degetele, cunoscute sub denumirea de unghii.

Se presupune că procedeul a fost iniţiat de exemplarele cu degete butucănoase. Acestea au început să favorizeze creşterea unghiilor, în loc să le tocească de peretele peşterii, obţinând iluzia unor degete mai lungi, şi deci, mai suple. Apoi au acoperit suprafaţa unghiei cu nuanţe de culori pastelate, pentru a lăsa impresia unor delicate petale de trandafiri, şi a le îndepărta de asemănarea cu ghearele fiarelor sălbatice.

Unele specimene erau însă dezavantajate de această metodă, unghiile lor nerezistând anumitor factori externi. Avansul tehnologic a adus un răspuns. Prin metode mai simple sau mai sofisticate, stratul unghiei naturale poate fi suplinit. Avantajele date de tehnologie fiind, evident, de natură cantitativă. Nu numai prin aparenta lungire a unghiilor cu mulţi centimetri, dar şi prin mărita suprafaţă a falsei unghii s-au deschis noi posibilităţi. De la delicatele petale de trandafiri s-a ajuns la voluminoase lopeţi, suprafaţa cărora permite chiar imprimarea modelului unui întreg covor.

Gândiţi-vă la posibilităţi! În fiecare zi vă puteţi asorta cu locaţia pe care o vizitaţi. Şi asta debitează un exemplar cu unghiile vopsite în negru, asortate cu blogul, tastatura şi toanele mele din ultima vreme.

Niciun comentariu: