The good samaritan

Ieri am făcut cunoştinţă cu John. Eu în general evit persoanele în stare de ebrietate de care mă lovesc pe stradă. Vikingul, al cărui major viciu este de a sări în ajutor tuturor creaturilor nevoiaşe, nu a putut să ignore chemarea. Da, omul ne-a chemat: "Hei, guys... come here".

John e un american la 40 de ani, probabil în armată - ca toţi americanii care locuiesc în acea zonă pe unde bântuia respectivul turmentat. Suficient de lucid ca să nu se urce la volanul propriei maşini dădea târcoale metroului (să zic aşa). John nu ştia cum se cumpără bilete sau unde să se urce în metrou ca să ajungă "down town", ceea ce Vikingul a presupus că este centrul oraşului. John era proaspăt bărbierit iar mâinile lui păreau să cunoască saloanele de cosmetică. Nu am ochiul bine format pt ţoale, dar estimez că un cunoscător recunoştea calitatea. A urcat în acelaşi metrou cu noi. Pe drum ne-a povestit de mai multe ori că a locuit în ultimii 3 ani în Tokio, că a fost cu o zi în urmă în Amsterdam, că tocmai a avut un concert Bon Jovi la el acasă şi că Bon Jovi e un tip de gaşcă. John avea liber azi şi vroia ieri noapte să petreacă. I-a oferit Vikingului portofelul lui, cheile de la maşină şi ar fi vrut să vină cu noi acasă. Vikingul a refuzat politicos darurile şi i-a recomandat să mai meargă două staţi ca să ajungă în centru.

A rămas în ultimul metrou care mergea spre centru,iar Germania, ţară ordonată, adoarme duminică odată cu găinile pentru că luni mai toată lumea lucrează. Nu sunt convinsă că intervenţia Vikingului a fost potrivită. Nu cred că era momentul potrivit ca John să mai iasă din cartier şi să vadă oraşul. Evident, dacă insista cu actele de caritate ar fi dormit pe preş.