miercuri, 9 iulie 2008

Karma tulburată

@dexonline:
PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s.m. şi f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecţiune deosebită, bazată pe încredere şi stimă reciprocă, pe idei sau principii comune

Am o atracţie pentru lepre. Egoişti, egocentrişti şi victime ale propriului orgoliu. Au o listă infinită cu scuze pentru ceea ce nu au reuşit şi pentru toate situaţiile în care au dezamăgit. Nu îşi regretă niciodată acţiunile şi nici lenea. Deşi nu se consideră chiar oropsiţi de soartă, reperează cu uşurinţă când alţi indivizi au mai multă baftă decât ei în ceea ce ipotetic le-ar fi şi lor bine. Ipotetic, pentru că în general remarcă că vroiau acel ceva abia când îl văd la alţii şi trântesc replica: "Vai! Cum?! Nu ştiai că şi eu vreau?! Da' cum?! Am spus întotdeauna!". Indivizii din specia leprelor sunt foarte sociabili şi se cred chiar plăcuţi de toată lumea. Entitatea divină i-a înzestrat, probabil, cu un greu identificabil farmec personal. Tre' să supravieţuiască şi ei cumva. Par relativ inteligenţi, dar eşuează frecvent să se ridice pe propriile puteri din situaţii dificile. Afirmă că îmi sunt prieteni, dar îşi doresc defapt compania persoanelor cu înclinaţii mai în vogă.

Dat fiind slăbiciunea mea pentru asemenea specimene, interacţiunea cu ei devine problematică. Îmi este neclar cum să fac să scap. Credeam că am mai multă minte.

Niciun comentariu: