Sunt banale intrebari la un interviu sau la reuniunea de liceu. Societatea se asteapta sa iti expui realizarile si sa fi umil cand esti pus in fata propriilor esecuri. Dar pana la urma te aprecieaza mai mult cand esti modest cu realizarile si arati ca esti capabil sa iti accepti esecurile si sa inveti din ele.
Am crescut, pe cuvant. Dar cine imi da timpul inapoi? Cum se scapa de frustrarea ca n-am deschis ochii mai devreme? Si cum te impaci cu ideea ca unele probeleme nu se rezolva niciodata? Ca unele situatii raman confuze si indiferent in ce directie ai apuca-o tot nu o scoti la capat? Si apoi... daca eu nu imi iert mie greselile, de ce le-as ierta pe ale societatii sau fie doar pe ale vecinului?
Yep! Filozofie ieftina!
marți, 3 martie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu